Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, le-a explicat celor din Guvern că în luna ianuarie va fi adoptată OUG de implementare pentru programul RePowerEu. Acest program va oferi posibilitatea cetățenilor să acceseze fonduri pentru panouri voltaice sau pentru izolarea locuințelor, fără a fi nevoiți să dea niciun leu din propriul buzunar. Conform informațiilor prezentate de Câciu
Bugetul pe 2024 a fost adoptat și deja apar alte modificări, din mers. O ordonanță a Guvernului de modificare a majorărilor prevăzute pentru anul viitor va fi emisă în scurt timp, susțin surse guvernamentale. Mai exact, anumite sectoare nu mai primesc majorări în 2024 față de cele stabilite deja, adică salariile nu se mai indexează
Legătura cu credința e una din temele de campanie pe care AUR mizează din greu. În contextul în care din ce în ce mai puțini tineri merg la biserică, iar globalizarea vine cu o uniformizare a credințelor și chiar cu dispariția unor tradiții, AUR a ales nișa credincioșilor. Recent, liderul AUR, George Simion, a anunțat
Alina Gorghiu, după ce a văzut bugetul Ministerului Justiției pentru 2024: Este bun. Bani avem, nu ne plângem Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat, vineri seară, că ministerul pe care îl conduce are bani suficienţi în bugetul pe anul viitor şi a anunţat că în România se vor construi două penitenciare noi, precum şi mai
S-a rupt lanțul de iubire! PSD Constanţa va avea candidat propriu la Consiliul Județean și nu îl va susţine pe liberalul Mihai Lupu Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Felix Stroe, a afirmat, vineri, că partidul va avea propriul candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, varianta susţinerii actualului preşedinte, liberalul Mihai Lupu, nefiind
Anca Dragu a dat lovitura! A fost votată în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova Fostul ministru al Finanțelor din România și ex-președintele Senatului de la București, Anca Dragu, a fost numită în funcția de guvernator al Băncii Naționale din Moldova. Hotărârea a fost votată de 58 de deputați, anunță Mediafax. Fostul
Viceprimarul liberal al municipiului Braşov, Sebastian Rusu, a dat în judecată administraţia locală şi pe primarul Allen Coliban şi a obţinut în instanţă îndepărtarea sigiliului de pe uşa biroului său din sediul Primăriei, sigiliu aplicat după ce edilul fusese anunţat că a primit atribuţii legate de funcţionarea unui cimitir şi că i s-a alocat un
Deputatul AUR Dan Tanasă spune joi că „ipocritul de la Buzău” Marcel Ciolacu (PSD), cel care coabitează cu reprezentanţii UDMR la guvernare, a descoperit subit pericolul autonomiei, după ce Ciolacu a cerut să se ia măsuri în Parlament și să fie respinse „iniţiativele toxice” care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice
Vicepreședintele PNL, Cristian Bușoi, l-a atacat pe Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, pe tema traficului infernal din București. „Primarul “blocangiu” Nicușor Dan a paralizat Bucureștiul Traficul în București a devenit un coșmar. Zi de zi se resimte faptul că nu avem o semaforizare inteligentă, că lucrările pentru lărgirea unor segmente de drum au fost