
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, joi, într-o şedinţă de plen în regim hibrid, toate cele trei iniţiative legislative ale UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a comunităţii maghiare din România, depuse de UDMR. Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR, a cerut în plen, după vot, ca preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, să convoace de urgenţă

Deputatul UDMR KULCSÁR-TERZA József-György a declarat joi, în plenul Camerei Deputaţilor, că autonomia teritorială nu încalcă Constituţia României şi nu înseamnă modificarea graniţelor ţării, ci este ceva democratic, european. ”Dorim libertate înăuntrul graniţelor României”, a mai spus el. În cadrul dezbaterilor, deputatul UDMR KULCSÁR-TERZA József-György a declarat că ”autonomia teritorială nu încalcă constituţia României”. ”Autonomia

Deputatul Adrian Cozma (PNL), a declarat joi, la votul din Camera Deputaţilor la iniţiativele privind autonomia Ţinutului Secuiesc, că înainte de această şedinţă, premierul Ciolacu trebuia să semneze demiterea tuturor prefecţilor subprefecţilor şi ai demnitarilor numiţi de UDMR. Este clar o înţelegere PSD- UDMR, a spus Cosma, arătând că nu este decât ”un jalon pe

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis (PSD), a declarat joi, în ședința de plen dedicată respingerii a trei proiecte privind autonomia maghiarilor, că va iniția o consultare astfel încât asemenea inițiative să nu mai poată fi înregistrate. Deputații dezbat, joi, trei proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, parlamentarii fiind chemați din vacanță pentru

Mihai Iulian Dodu, demis de premierul Marcel Ciolacu din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, afirmă că decizia este una politică, iar ”graba” cu care a fost luată ”trădează nişte sentimente”. El arată că ”măcar 1.500 de certificate de

Surse guvernamentale au declarat joi, pentru Știripesurse.ro, că demiterea secretarului de stat Mihai Dodu s-a făcut după ce Corpul de Control al premierului a semnalat nereguli la Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist. Conform surselor citate, Corpul de Control i-a trimis premierului, înainte de Crăciun, concluziile unei anchete desfășurate la instituția

Primarul general al Capitalei a reușit să-și redreseze pentru moment imaginea grav afectată în prima parte a mandatului, imaginea sa traversând perioade antagonice pe durata activității. Conform sondajelor CURS, șla scurt timp după preluarea mandatului de primar al Capitalei, cercetările indicau în ianuarie 2021 că 42% dintre bucureșteni au o părere bună și foarte bună

Senatoarea independentă Diana Șoșoacă afirmă joi, cu aproximativ două ore înainte de începerea ședinței parlamentare extraordinare pentru respingerea a trei proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, că UDMR este în pericol să rateze intrarea în Parlament și serviciile secrete ar ajuta formațiunea maghiară să crească în rândul propriului electorat. „Blat servicii cu UDMR, PSD

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține joi că aderarea României la spațiul Schengen pe cale aeriană, dar mai ales pe cale maritimă, „aduce din start beneficii enorme” României care se conectează complet la zona de liberă circulație, devenind membră cu drepturi depline în mecanismele Schengen, și face ca drumul spre intrarea pe cale terestră „să fie

Președintele AUR, George Simion, a reacționat vehement după anunțul că premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Dodu din funcția de secretar de stat al Secretariatului pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist, cel care a decis să-i retragă actualului prim-ministru certificatul care îi acordă titlul de luptător cu rol determinant în Revoluție. "Profitând de