
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă că în opinia sa ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, a înţeles „pe de-a-ntregul” situația din sistemul medical şi că a fost o lipsă de informare legată şi de numărul total de medici, astfel că vor fi deblocate angajările şi imediat unităţile sanitare pot organiza concursuri, conform News.ro. „Încă de

Preşedintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, condamnă ''abuzurile'' funcţionarilor ANPC aduşi din alte judeţe ''ca să hărţuiască'' antreprenorii din judeţ, el precizând într-o postare pe Facebook că angajaţii instituţiilor de control ale statului fac exces de zel, conform Agerpres. Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a PNL Gorj şi adresat Ministerului Economiei, în speţă

Soția vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș a fost condamnată la închisoare, după ce a fost acuzată că a vândut produse contrafăcute, potrivit Antena 3 CNN. Lavinia Bughiu, soția vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, este acuzată că în anul 2018 ar fi vândut, în magazinul pe care îl deține în Pitești, mai multe bunuri contrafăcute, inscripționate cu mărcile

”Dan Șucu nu are ambiții politice”, este reacție vehementă a soției omului de afaceri după ce în mediul politic a apărut informația potrivit căruia liberalii ar negocia cu finanțatorul echipei de fotbal Rapid București pentru o candidatură la alegerile locale pentru Primăria Capitalei. Diana Șucu, soția omului de afaceri, susține că problema ar fi fost

Analistul politic Cozmin Gușă citează surse din PNL și arată că, în această perioadă, se duc negocieri între liderii partidului și Mircea Geoană pentru o candidatură la alegerile prezidențiale. Geoană ar urma să intre în PNL alături de Dan Șucu, cel care ar fi candidat la Primăria Capitalei. ”Mircea Geoană, însă, are punți de discuție

Actorul Florin Zamfirescu tună și fulgeră cu privire la politicieni în noul an. El susține că în România se fură din greu, dar că anul 2024 va fi unul al socotelii: ”Diana Șoșoacă întreabă de ce plătim impozit pe proprietate? Eu întreb ale cui sunt bogățiile țării?! Bogățiile solului și ale subsolului?! Avem pungi de

Partidul a ajuns în situația în care a ajuns pentru că este condus de oameni care nu sunt din filmul ăsta, a transmis fostul secretar general al PNL, Dan Vîlceanu. Deputatul PNL Dan Vîlceanu i-a dat dreptate social-democratului Mihai Tudose și a afirmat că președintele liberalilor, Nicolae Ciucă, „chiar nu e din filmul ăsta”, iar

PNL testează mai multe variante pentru Primăria Capitalei, iar în ultima perioadă au avut loc discuții cu omul de afaceri Dan Șucu, patronul Rapidului și al Mobexpert, ne-au precizat surse de la vârful PNL. Conform surselor noastre, în ceea ce îl privește pe Dan Șucu, totul este la nivel de discuție, în acest moment. Liberalii

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, arată că are în lucru un proiect de lege prin care fugarii vor fi obligați să își plătească costurile aducerii în țară. De asemenea, Gorghiu arată că în curând vom avea 2 penitenciare noi, iar fugarii nu vor mai putea invoca condițiile de detenție pentru a refuza extrădarea. „Avem în lucru

An nou, obiceiuri vechi. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, anunță că România continuă să aducă în țară fugarii. „Avem în lucru, la Ministerul Justiției, un proiect de lege prin care costurile aducerii în țară a fugarilor să fie suportate de aceștia. Nu de către stat. Depunem toate eforturile pentru a stopa fenomenul fugarilor. Totodată, continuăm investițiile