‘Cred că ministrul Boloş a înţeles situaţia pe de-a-ntregul’

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă că în opinia sa ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, a înţeles „pe de-a-ntregul” situația din sistemul medical şi că a fost o lipsă de informare legată şi de numărul total de medici, astfel că vor fi deblocate angajările şi imediat unităţile sanitare pot organiza concursuri, conform News.ro.

„Încă de la mijlocul anului trecut, atât Ministerul Sănătăţii pentru spitalele din subordine cât şi Ministerul Dezvoltării, pentru spitalele din subordinea autorităţilor locale, sunt circa 300 la autorităţile locale, am făcut memorandumuri pentru deblocarea şi scoaterea la concurs a acestor posturi, din păcate aceste memorandumuri nu au fost la avizate la Ministerul de Finanţe. Înţeleg că este o problemă legată de deficitul bugetar, dar sper să putem să depăşim acest moment neplăcut, din mai multe motive. Unul este cel legat de deficitul de personal din multe unităţi sanitare din întreaga ţară inclusiv din municipiul Bucureşti dar şi faptul că foarte mulţi medici tineri au devenit specialişti în această perioadă, urmează să primească certificatele de medic specialist în această lună şi luna viitoare, ori este foarte important ca să putem oferi un loc de muncă acestor tineri. Cred că toată lumea doreşte o să fie bine tratată de medici pregătiţi în România nu să îi punem în situaţia să emigreze mai ales că statul român a făcut foarte mari eforturi financiare pentru pregătirea lor”, a spus ministrul într-o intervenţie la Digi24.

Alexandru Rafila a precizat că, pentru această promoţie de medici rezidenţi, circa 300 de milioane de euro au fost cheltuite de către stat pentru pregătirea lor şi cu atât mai mult este un argument pentru ca Guvernul să aprobe aceste posturi.

„Din ceea ce am discutat cu domnul prim-ministru, în săptămâna care vine atât memorandumul de la Ministerul Sănătăţii cât şi memorandumul de la Ministerul Dezvoltării pentru spitalele de la autorităţile locale inclusiv municipiul Bucureşti vor fi deblocate şi vor fi semnate, aprobate şi imediat unităţile sanitare pot organiza concurs”, a ţinut să precizeze Rafila.

Un cerc vicios

El a mai spus că crede că ministrul de Finanţe a înţeles situaţia şi a arătat că a existat şi o lipsă de informare legată de numărul total de medici din sistem.

”Eu cred că domnul ministru Boloş acum a înţeles situaţia pe de-a-ntregul, a fost o lipsă de informare legată şi de numărul total de medici din sistemul de sănătate sunt 55.000 şi mai trebuie să angajăm, pentru că sunt specialităţi deficitare”, a explicat ministrul Sănătăţii, dând ca exemplu unităţile de primiri urgenţe, camerele de gardă dar şi alte specialităţi, terapie intensivă sau boli infecţioase microbiologie, care au nevoie de medici ca să poată să facă un act medical de calitate.

”E un cerc vicios, dacă nu ai personal nu poţi să faci serviciile medicale pe care ar trebui să le realizezi la nivelul spitalului, atunci scade finanţarea şi în mod evident pacienţii nu pot fi trataţi aşa cum trebuie. Ca să ieşim din cercul vicios, trebuie să organizăm concursuri şi să angajăm în primul rând asistenţi medicali şi medici, aceste două categorii profesionale, dar şi un anumit număr de personal auxiliar care contribuie la îndeplinirea actului medical”, a arătat el. Alexandru Rafila a menţionat că în sistemul public nu se pot face angajări fără concurs, astfel că, în cel mai scurt timp, săptămâna viitoare, spitalele pot să pregătească documentele încât să declanşeze procedurile legale de organizare a concursului”.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1817