Soție de vicepreședinte CJ, condamnată la închisoare

Soția vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș a fost condamnată la închisoare, după ce a fost acuzată că a vândut produse contrafăcute, potrivit Antena 3 CNN.

Lavinia Bughiu, soția vicepreședintelui Consiliului Județean Argeș, este acuzată că în anul 2018 ar fi vândut, în magazinul pe care îl deține în Pitești, mai multe bunuri contrafăcute, inscripționate cu mărcile unor companii celebre. Astfel, 15 firme consacrate s-au constituit parte civilă pe parcursul procesului înregistrat la Judecătoria Pitești.

Mai mult, femeia trebuie să achite către aceste firme și daune morale în valoare de 12.000 de euro. Totodată, aceasta trebuie să efectueze 40 de zile de muncă în folosul comunității, la Agenția pentru Protecția Mediului sau la Primăria Pitești. Lavinia Bughiu a fost condamnată la opt luni de închisoare, pedeapsa fiind amânată, cu termen de supraveghere de doi ani.

Decizia nu este una definitivă și poate fi atacată.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3925