Redacția RONEWS

Redacția RONEWS

Ministrul Agriculturii așteaptă lista de revendicări de la fermierii protestatari până vineri

Ministrul Agriculturii așteaptă lista de revendicări de la fermierii protestatari până vineri
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a invitat pe fermieri, procesatori și retaileri la discuții pentru a găsi soluții și așteaptă lista de revendicări a protestatarilor până vineri. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Ministerul Agriculturii, ministrul Florin Barbu i-a invitat, luni, 15 ianuarie, la discuții pe reprezentanții tuturor asociațiilor de fermieri, ai procesatorilor și

solicitare către Comisia Europeană cu privire la eliminarea controlului în porturile de pe Dunăre

solicitare către Comisia Europeană cu privire la eliminarea controlului în porturile de pe Dunăre
Europarlamentarii bulgari dinamitează scandalul Schengen: solicitare către Comisia Europeană cu privire la eliminarea controlului în porturile de pe Dunăre Comisia Europeană trebuie să se pronunţe în mod explicit dacă frontierele fluviale şi porturile intră în domeniul de aplicare al acordului privind admiterea parţială şi treptată a Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen. Întrebarea este adresată

Avertismentul CSM ignorat! Alina Gorghiu avansează cu interviurile pentru funcții de top în DNA și Parchetul General

Avertismentul CSM ignorat! Alina Gorghiu avansează cu interviurile pentru funcții de top în DNA și Parchetul General
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, organizează miercuri un nou interviu cu doi dintre candidaţii pe care i-a propus să ocupe funcţii de conducere la DNA şi Parchetul General, care au primit anterior aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, informează AGERPRES. Este vorba despre Mihaiela Moraru-Iorga, propusă de Alina Gorghiu ca şefă a Secţiei de

Lupta pentru a doua cea mai votată funcție din România. Tabloul de moment cu cei care vor scaunul de primar

Lupta pentru a doua cea mai votată funcție din România. Tabloul de moment cu cei care vor scaunul de primar
La finalul lunii septembrie, în România vor fi și alegerile locale, potrivit discuțiilor purtate în interiorul Coaliției de guvernare. Una din cele mai importante funcții este cea de primar al Capitalei, adică a doua cea mai votată demnitate publică după președintele României. În acest an, la cum arată tabloul celor care tânjesc la scaunul de

Klaus Iohannis demisionează și preia șefia Consiliului European. Nicolae Ciucă, președinte al României (Scenariu)

Klaus Iohannis demisionează și preia șefia Consiliului European. Nicolae Ciucă, președinte al României (Scenariu)
Un scenariu care privește direct România se dezbate, în această perioadă, la Bruxelles. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a anunțat că va demisiona din funcție pentru a candida la alegerile europarlamentare. Conform scenariului care s-ar fi discutat la Bruxelles, Charles Michel va amâna cât de mult momentul demisiei și asta se va produce după ce

îi lasă la mâna AUR și USR

îi lasă la mâna AUR și USR
Dacă propunerea PNL de comasare a alegerilor ar fi susținută de mai multe partide, „putem merge înainte”, declară Gabriel Zetea, PSD, la RFI. Argumentul economiilor la buget nu e valid „când vorbim despre democrație”. Strategia PSD este de a-i trimite pe liberali la negocieri cu partidele de opoziție tocmai pentru a obține greu un consens

Klaus Iohannis se adresează din nou la CCR

Klaus Iohannis se adresează din nou la CCR
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale miercuri, 10 ianuarie 2024, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind transmiterea bunurilor imobile – teren cu construcțiile aferente din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara în domeniul privat al statului și succesiv în proprietatea Universității de

Guvern minoritar PSD după europarlamentare

Guvern minoritar PSD după europarlamentare
Dr. Florin Abraham, istoric și profesor de Științe politice la SNSPA, consideră într-o analiză intitulată „Provocările anului politic 2024 pentru stânga politică din România” că scenariul ieșirii PNL de la guvernare are „o probabilitate ridicată de a deveni realitate” dacă liberalii obțin la alegerile europarlamentare din iunie un scor sub 20%, ceea ce ar duce