Părinţii pot primi o deducere fiscală de până la 1.500 de lei de la angajator, pentru acoperirea costurilor de creşă şi grădiniţă, precizează reprezentanţii UDMR. Într-un comunicat de presă, UDMR aminteşte că, începând cu luna ianuarie, a intrat în vigoare una dintre măsurile de sprijin familial propuse anterior de către reprezentanţii Uniunii, conform căreia familiile
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că protestul la care participă și unii agricultori nu are legătură cu sfera de competențe a ministerului pe care îl conduce, însă va încerca să pună umărul la o soluție pentru problemele invocate. „Legat de protestul “spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat și câțiva fermieri, până în acest moment
Senatorul Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, afirmă că susţine revendicările transportatorilor şi agricultorilor şi solicită guvernanţilor să se întâlnească "imediat" cu reprezentanţii protestatarilor pentru a găsi "prompt soluţiile care se impun" la problemele pe care aceştia le reclamă. "Fără că AUR să fi fost implicat în vreun fel în organizarea acestor
Virgil Guran, preşedinte PNL Dâmboviţa, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat. El a acuzat că ”unii se cred în continuare stăpâni de moşie în Dâmboviţa”, şi a dat ca exemplu alocarea microbuzelor electrice, unde din 31, doar 4 au ajuns la primăriile cu primari PNL şi
Factura la curent a fost emisă pentru Casa Poporului, iar asemenea românilor, parlamentarii au fost nevoiți să facă față unei creșteri considerabile a prețului energiei electrice. Camera Deputaților a desemnat Hidroelectrica drept furnizor de energie pentru anul 2024. Potrivit rezultatului publicat în platforma electronică a achizițiilor publice SICAP, Hidroelectrica va livra curent către Camera Deputaților
Demiterile anunțate de ministrul de Interne Cătălin Predoiu după fuga lui Cătălin Cherecheș din țară s-au fâsâit. Fostul șef al Poliției și fostul șef al Poliției de Frontieră au rămas tot șefi. Fostul șef al IPJ Maramureș Mihai Gherman, criticat chiar de ministrul de Interne că și-a luat concediu în perioada în care Cătălin Cherecheș
Partidul Social Democrat (PSD) Bihor a transmis marţi un mesaj la început de an în care arată că se doreşte a fi alternativa de stânga, de dezvoltare a oraşului, la Partidul Naţional Liberal (PNL), o alternativă "la modelul politic al liderului autocratic, a toate cunoscător", a declarat marţi, în conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt
Apar acuzații grave în dosarul privind caravanele medicale, în care ar fi implicat președintele AUR, George Simion. Rodica Boancă, senatoare aleasă pe listele AUR care a demisionat între timp din formațiune – omul care a sesizat autorităților neregulile privind caravanele medicale, a dezvăluit că George Simion este acuzat de coruperea alegătorilor, folosirea banilor publici în
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, pare să aibă probleme de sănătate. Ajuns la vârsta de 92 de ani și de multe ori subiect de glumă privind longevitatea de care se bucură, Ion Iliescu a fost vizitat de medicul Mircea Beuran, care a ajuns de urgență la domiciliul său. Se pare că fostul șef de
Europarlamentara Maria Grapini vorbește pe unul dintre conturile sale de Facebook despre ”filozofia fiscală”, în timp ce pe un altul și-a dat like de două ori la propria postare, despre ea însăși. ”Regret ca ministrul finantelor nu a inteles ca filizofua fiscala inseamna: putin de la multi! Presiunea fiscala pe firmele micro, mici si mijlocii