Mutări în Parlament! Un senator plecat din PNL s-a înscris în PSD Senatorul neafiliat Iulian Bîca a anunţat, joi, în plen, că în urma înscrierii sale în PSD va activa în grupul senatorilor social-democraţi, anunță Agerpres. "Începând de astăzi, ca urmare a înscrierii mele în PSD, voi activa în cadrul grupului parlamentar PSD", a spus
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi că preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, ”acest personaj toxic al politicii româneşti”, a fost şi continuă să fie protejat de la Cotroceni, cel puţin şi ar trebui demis imediat din toate funcţiile. ”Acum poate să înţelegem mai bine zis acea sintagmă pe care am folosit-o la adresa
Senatul şi Camera Deputaţilor au votat în plen componenţa birourilor permanente, iar grupurile parlamentare şi-au anunţat priorităţile, informează Rador Radio România. Pe lista scurtă a PSD se află proiecte care vizează plafonarea dobânzilor la credite şi combaterea traficului şi consumului de droguri. Măsuri mai dure pentru comercializarea substanţelor ilegale şi asistenţă suplimentară pentru consumatorii de
Numele fostului fotbalist Cristi Chivu și al soției sale, Adelina, au apărut în dosarul de corupție instrumentat de procurorii DNA împotriva lui Iulian Dumitrescu, președinte al Consiliului Județean Prahova și prim-vicepreședinte al PNL. Ancheta a scos la iveală și plăți de 60.000 de euro făcute către Victor Ioniță, fostul antrenor al senzației tenisului Simona Halep
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine ideea comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, motivând că un primar va putea să explice şi cetăţenilor eurosceptici că dracul nu s-a născut la Bruxelles, ci există de la facerea lumii. Edilul Mihai Chirica a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că ar fi oportună comasarea alegerilor, pentru că
Adrian Câciu dă peste mâni FMI după recomandările Fondului pentru menţinerea deficitului: Nu se face peste noapte Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a vorbit despre recomandările făcute de către Fondul Monetar Internaţional la vizita în Bucureşti şi anume o eventuală impozitare progresivă a veniturilor personale, creşterea veniturilor din TVA, inclusiv prin taxarea mai
Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, anunță că demisionează din funcțiile deținute în PNL, nu și din funcțiile publice - are interdicția prin Controlul judiciar să exercite funcția de președinte al CJ Prahova pentru 30 de zile. Acesta are calitatea de inculpat într-un dosar DNA, procurorii acuzându-l de luare de mită și fals în declarații.
Sorin Grindeanu a dat-o la pace cu Realitatea TV după ce i-a reclamat peste tot Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD și ministru al Transporturilor, a declarat joi într-un interviu cu Anca Alexandrescu la Realitatea Plus că aceasta nu a făcut presiuni asupra lui în legătură cu chestiunea Romprest. ”Nu, nu s-au făcut presiuni. Dacă făcea cineva
Drulă acuză dublul standard la DNA! Liderul USR îl apără pe Voiculescu în timp ce îl atacă pe Dumitrescu: 'Un borfaș!' Președintele USR, Cătălin Drulă, a spus, joi seara, la TVR Info, că nu poate exista o legătură între ceeea ce a făcut președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, "Vorbim despre un borfaș, cum e Iulian
Protestul din stradă al agricultorilor s-a încheiat după intervenția decisivă a lui Marcel Ciolacu și rezolvările punctuale oferite de ministrul Florin Barbu. Însă, mulți dintre ei sunt nemulțumiți de modul în care șeful din partea PNL al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) își face treaba. Ionuț Lupu, președintele interimar al APIA, a