
Preşedintele de onoare al Asociaţiei Magistratilor din România, judecătoarea Viorica Costiniu, a declarat miercuri, pentru News. ro, după ce secţia pentru judecători a CSM a trimis o scrisoare deschisă preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie pe tema bugetului şi a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale restante la sfârşitul anului 2023, că nu crede să existe puncte

„Oricine vrea să aplaude atitudinea lui Viktor Orban la nivel european trebuie să ştie următorul lucru: poporul maghiar a avut mult de pierdut din cauza acţiunilor lui Orban din ultimii ani. Am spus astăzi, în plenul Parlamentului European, că acţiunile guvernului maghiar au împiedicat Uniunea Europeană să ofere sprijinul dorit oamenilor din Ungaria. Poporul maghiar

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat marţi că a trimis Corpul de Control al ministerului la Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea, în urma neregulilor semnalate de Consiliul de Administraţie. Potrivit unor surse din domeniu, neregulile constatate sunt numeroase, iar la mijloc ar fi și interese politice din partea AUR. Potrivit surselor, în luna decembrie 2023


Preşedintele Consiliului Naţional al AUR, Claudiu Târziu, consideră justificate protestele de stradă ale medicilor și cadrelor sanitare pe fondul unui proiect CNAS care prevede reduceri fără precedent ale cheltuielilor pentru cabinetele medicilor de familie, pentru ambulatoriu și stomatologie. „În condițiile deficitului uriaș de medici și de cadre specializate din sistemul sanitar, sistem în care e

Deputatul european Siegfried Mureșan, în plenul Parlamentului European: Ne dorim ca oamenii din Ungaria să beneficieze de Europa. El susține într-o postare pe pagina sa de facebook că poporul maghiar suferă din cauza propriului premier, Viktor Orban, pe care unii îl laudă greșit în Europa azi: ”Oricine vrea să aplaude atitudinea lui Viktor Orban la

Cătălin Drulă îi cere premierului Ciolacu să retragă de urgenţă proiectul de OUG care lasă bolnavii de cancer fără fondurile din programele de monitorizare, el arătând că Liderul USR afirmă că, dacă acest proiect semnat de Marcel Ciolacu va intra în vigoare, pacienţii cu afecţiuni cronice vor trebui să se încadreze în plafoanele şi aşa

Transportatorii se întâlnesc, miercuri, la ora 16:00, cu premierul Marcel Ciolacu pentru a discuta, printre altele, despre rambursarea "supraaccizei" la carburanţi, dar şi despre problema RCA-ului, a declarat pentru AGERPRES, preşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Constantin Isac. "Vom discuta, în principiu, ce am agreat ieri (marţi, n.r.) cu Ministerul Transporturilor", a

Fostul ministrul al Sănătății, Florian Bodog, a ținut să-i dea o replică senatoarei PNL care a afirmat că Alexandru Rafila fuge de responsabilități în contextul crizei din Sănătate. „Doamna Nicoleta Pauliuc, senator penelist, știe că se apropie alegerile și a pornit cu sorcova prin sat. Altfel nu îmi explic noul atac la adresa ministrului Alexandru

PSD conduce în intențiile de vot ale alegătorilor din București, urmat de USR și de PNL, liberalii aflându-se la mare distanță în urma partenerilor de guvernare, arată un sondaj Ipsos, realizat la comanda USR. Astfel dintre respondenții care cel mai probabil vor merge la vot, 33,7% ar vota cu PSD la europarlamentare. Pe locul doi