
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, atrage atenţia cu privire la faptul că nivelul de consum al produselor culturale a scăzut în România şi afirmă că preocuparea ministerului este ca instituţiile de cultură să devină mai accesibile publicului larg, în special tinerilor. "Preocuparea principală a tuturor instituţiilor de cultură din subordinea ministerului a fost ca publicul să

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi, la Antena 3, că România se află într-o poziție geostrategică în care nu s-a mai aflat de-a lungul istoriei, importanța sa fiind una majoră în contextul războiului ruso-ucrainean. „Se reimpart cartile de joc la nivel global si sunt tari care, sper sa fie si Romania

Artiști de top, inclusiv Reba McEntire, Post Malone și Andra Day, vor urca pe scenă la Super Bowl 2024 18/01/2024 74

Eurodeputatul Vlad Gheorghe, din grupul Renew, susţine că, personal, nu le va înmâna paşaportul vameşilor austrieci care ar urma să efectueze controale pe aeroportul Otopeni în baza anexei la acordul de aderare la Schengen cu frontierele aeriene şi a precizat că a făcut adrese oficiale pentru a i se clarifica temeiul legal al unor astfel

Consultări online între Marcel Ciolacu și primarii municipiilor din România: Ce i-au cerut edilii premierului Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut joi o întâlnire în format online cu reprezentanții Asociaţiei Municipiilor din România, cu care a discutat despre finanțarea proiectelor de dezvoltare derulate cu fonduri accesate prin PNRR, Programul ”Anghel Saligny” și prin Planul Național de

Noi documente declasificate din arhivele fostei Securităţi au ajuns la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), printre acestea aflându-se dosare de la cabinetul lui Nicolae Ceauşescu, documente de la cabinetele lui Tudor Postelnicu şi Iulian Vlad, foşti şefi ai Departamentului Securităţii Statului, şi fişe alfabetice cu militari rezervişti M.A.I arma Securitate. Este vorba despre

Reacția lui Alexandru Rafila după ce Pfizer a anunțat că dă România în judecată: Am primit prin poştă notificarea Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila afirmă că notificarea Pfizer de chemare în faţa instanţei la Bruxelles pentru vaccinurile anti-COVID a fost primită prin poştă şi că e o situaţie care nu este neaşteptată, având în vedere că

Avocatul Adrian Cuculis a declarat joi, la Antena 3, după ce deputatul AUR Adrian Axinia a depus la Secţia 17 Poliţie din Bucureşti o sesizare pentru a declara dispariţia preşedintelui Klaus Iohannis, că parlamentarul riscă să fie sancționat pentru demersul său. „Sigur ca e ceva extrem de inedit, n-am mai auzit de asa ceva. Legal

PNL a luat tot AUR-ul din Strehaia! Președintele AUR Strehaia Dan Molea împreună cu membrii organizației s-au alăturat organizației PNL Strehaia, anunță deputatul liberal Virgil Popescu. El spune că Molea „a acceptat provocarea de a fi candidatul la primărie la alegerile de anul acesta”. „Echipa liberală de la Strehaia este de astăzi mult mai puternică!

Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o hotărâre prin care sunt stabilite salariile de bază pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, citat de Agerpres. "Se elimină inechităţile salariale în ceea ce priveşte funcţiile didactice de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar, respectiv