Redacția RONEWS

Redacția RONEWS

Predoiu anunță că Austria nu mai e unicul bastion de cucerit

Predoiu anunță că Austria nu mai e unicul bastion de cucerit
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi, că în opinia sa, cheia progresiei în dosarul Schengen va fi o foarte bună cooperare poliţienească, nu numai cu Austria ci şi cu toate statele din jurul României, toţi vecinii României, iar cooperarea poliţienească şi combaterea migraţiei ilegale sunt argumentele cele mai puternice pe lângă cele politico-diplomatice

vreau să o spun clar și răspicat

vreau să o spun clar și răspicat
Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că pensionarii nu trebuie să se teamă de vizita Fondului Monetar Internațional. Budăi arată că noua Lege a Pensiilor a fost negociată la cel mai înalt nivel și nu există nicio șansă ca o recomandare FMI să împiedice aplicarea legii. ”Vreau să spun foarte clar și răspicat că

l-a mazilit pe ambasadorul României în Spania

l-a mazilit pe ambasadorul României în Spania
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind rechemarea lui George Gabriel Bologan din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Spaniei, transmite Administraţia Prezidenţială. Pe 1 martie 2022, şeful statului semnase decretul privind acreditarea lui George Gabriel Bologan în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Spaniei, cu reşedinţa

E vorba de afaceri bănoase din Delta Dunării

E vorba de afaceri bănoase din Delta Dunării
USR a sesizat instituţiile statului pentru a verifica dacă s-a făcut legal concesionarea unor terenuri ce fac obiectul scandalului cu subvenţii europene pentru stuf din Delta Dunării. "USR sesizează Curtea de Conturi, Garda Naţională de Mediu, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta

AUR se pregătește cu huiduieli și jigniri pentru Ziua Unirii Principatelor. Care este strategia din acest an pentru a strica Mica Unire

AUR se pregătește cu huiduieli și jigniri pentru Ziua Unirii Principatelor. Care este strategia din acest an pentru a strica Mica Unire
Anual, la Iași, în  ziua de 24 ianuarie, Unirea Principatelor de la 1859, au loc manifestări dedicate Micii Uniri, cu ceremonii oficiate de autoritățile locale și centrale. Tot la Iași avem în paralel o altă tradiție negativă, de câțiva ani, în care instigatori plătiți vin să huiduie și să profereze injurii la adresa oficialităților, în

Breaking – Cristian Ghinea (USR) a depus plângere împotriva deciziei șefului DNA, Marius Voineag (document)

Breaking – Cristian Ghinea (USR) a depus plângere împotriva deciziei șefului DNA, Marius Voineag (document)
Breaking – Cristian Ghinea (USR) a depus plângere împotriva deciziei șefului DNA, Marius Voineag Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a depus la Curtea de Apel București o plângere împotriva modului în care procurorul-șef Marius Voineag a ales să-i acorde protecție lui Lucian Bode, printr-o anchetă ilegală în cazul achiziției trucate prin

Nicușor Dan și Daniel Băluță se amendează reciproc

Nicușor Dan și Daniel Băluță se amendează reciproc
După ce polițiștii locali ai municipiului București au amendat operatori de salubritate din sectoarele 3 şi 4 pentru că nu au curăţat zăpada şi gheaţa, poliția locală din Sectorul 4 a amendat la rândul ei primăria Capitalei „urmare a unor controale de rutină” pentru că nu a îndepărtat stratul de zăpădă și de gheață depus pe alei