Nicolae Ciucă, președintele PNL, afirmă că ideea comasării alegerilor europarlamentare cu alegerile locale a venit din tabăra PSD, în vreme ce liberalii ar fi preferat comasarea alegerilor locale cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
„Intenția de comasare a apărut anul trecut și noi am vorbit luând în calcul tocmai această succesiune de etape electorale, patru, chiar cinci, și practic tot ceea ce înseamnă din mai, când începe campania, până în decembrie, ultimul tur al alegerilor parlamentare, toată lumea este ocupată și focalizată pe desfășurarea alegerilor. Între timp este nevoie și de guvernare, și de coerența anului școlar, ne uităm chiar și la cheltuieli. La nivelul MAI au fost alocate 4 miliarde de lei pentru alegeri, dincolo de sumele alocate pentru celelalte instituții. Dacă s-ar putea găsi o soluție prin care să micșorăm numărul de chemare la urne a cetățenilor ar fi cât se poate de potrivit”, a declarat președintele Senatului la Antena 3.
„Noi am vorbit de comasarea care să respecte și prevederile constituție, adică alegerile locale cu primul tur de la prezidențiale. Între timp a apărut și această nouă propunere, nu este de la PNL, trebuie să recunoaștem și să fim onești și să spunem că nu este de la noi. Și aceasta poate să fie o soluție”, a mai precizat Ciucă.
Consultări în partide
Nicolae Ciucă anunță că se va analiza varianta comasării în forurile interne ale partidului, scopul fiind participarea cât mai consistentă la vot.
„Nu am dus subiectul să îl analizăm la nivelul Biroului Politic Național, nu putem lua decizia în executiv, este nevoie să discutăm în partid, la nivelul juriștilor în partid să vedem care sunt limitările sau poate există prevederi astfel încât să nu fie nevoie de modificări legislative. Cert este că decizia în acest sens trebuie să garanteze derularea și consfințirea din punct de vedere al participării la vot a unui număr cât mai mare de oameni și să fie în beneficiul cetățenilor pentru a putea parcurge acest an dificil”, a mai declarat Nicolae Ciucă.