Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la Valea Doftanei, întrebat despre plafonarea adaosului comercial pentru produsele româneşti, că intenţia este de a proteja producătorii din ţară, însă Guvernul nu trebuie să impună acest lucru retailerilor, ci să aibă discuţii cu părţile implicate, scrie Agerpres.
El a fost întrebat despre faptul că reprezentanţi ai marilor magazine au spus că vor refuza produsele la rafturi dacă se plafonează adaosul comercial.
“În primul rând, cred că nu-i corect, din postura mea de prim-ministru, să răspund celor care, n-am văzut ştirile, îmi cer scuze, să răspund retailerilor prin presă. Aceste lucruri, discuţii, se poartă instituţional. E aici domnul ministru al Agriculturii, un ministru al Economiei. Dacă se va lua o astfel de măsură, categoric o vom lua cu toţii la masă”, a răspunss Ciolacu.
Şeful Guvernului a adăugat că trebuie o abordare corectă şi deciziile să fie luate în urma unor discuţii cu toate părţile
“Normal că vreau să protejez producătorii români. Cât timp avem o abordare corectă şi nu încercăm să omorâm producătorii români prin diverse artificii, toată lumea este mulţumită. Dar întotdeauna Guvernul trebuie să aibă discuţii, pentru că de aceea ne-aţi ales. Nici Guvernul nu trebuie să impună. Aţi văzut, că au fost discuţii că impunem la producători. Ce am făcut cu alimentele de bază a fost un lucru corect. Ne-a demonstrat şi scăderea inflaţiei şi a avut o adresabilitate a unei părţi din populaţie. În continuu Guvernul trebuie, prin miniştrii de resort sau direct primul ministru, prin cancelarie, să aibă astfel de discuţii cu retailerul, să funcţionăm mai bine”, a mai spus premierul.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a vizitat, miercuri, fabrica Cris-Tim din Prahova şi a fost prezent la Valea Doftanei, unde încep lucrările la drumul Valea Doftanei-Săcele-Valea Doftanei.