Liderii coaliției de guvernare s-au întâlnit, miercuri dimineață, într-o ședință în care au pus la punct detaliile comasării alegerilor. S-a ajuns la un acord pentru a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale, iar la europarlamentare PSD și PNL vor merge pe liste comune.
Totuși, nu s-a reușit reglarea tuturor lucrurilor, iar o negociere finală va avea loc la Palatul Cotroceni. Sub umbrela ședinței CSAT, Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu vor avea o discuție pe baza a ceea ce s-a negociat în coaliție, ne-au precizat surse politice.
Negocierile dintre Iohannis și Ciolacu vor viza mai multe aspecte, cel mai probabil și calea de urmat după alegeri.
Ce au negociat liderii coaliției
Conducerile PSD și PNL vor oficializa cel mai probabil, miercuri, comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare, au declarat surse din coaliția de guvernare pentru STIRIPESURSE.RO.
PSD și PNL și-ar putea uni forțele și la alegerile locale. Chiar dacă vor candida separat în cvasimajoritatea cazurilor, există o discuție în coaliția de guvernare ca PSD și PNL să alinieze la start un candidat comun pentru funcția de primar în localități conduse de primari USR pentru a-și maximiza șansele de câștig. În discuție pentru un candidat unic PSD-PNL se află și Primăria Generală a Capitalei.