Retailerii se întâlnesc din nou, luni seara, cu premierul Marcel Ciolacu

Retailerii se întâlnesc din nou, luni seara, cu prim-ministrul, Marcel Ciolacu, şi cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, pentru a discuta despre adaosurile comerciale la produsele de bază, notează Ziarul Financiar.

Marii retaileri se vor întâlni din nou, luni seara, cu prim-ministrul, Marcel Ciolacu, şi cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, pentru a discuta despre prelungirea OUG-ului ce prevede limitarea adaosurilor comerciale la produsele de bază. Schema actuală expiră la 1 februarie.

“Ne vom întâlni luni seara cu prim-ministrul, Marcel Ciolacu, şi cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, pentru a discuta. Noi ne dorim să găsim o soluţie alternativă (la cea actuală – n.red.). Suntem de acord să ne întâlnim periodic şi să analizăm preţurile produselor şi, punctual, să luăm măsuri – chiar şi de plafonare – atunci când situaţia o cere”, spune George Bădescu, director executiv al AMRCR, asociaţia marilor reţele de comerţ de pe plan local.

De altfel, ZF a scris recent că atât retailerii cât şi procesatorii afirmă că nu mai doresc plafonarea preţurilor la alimente. Pe de altă parte, Guvernul propune prelungirea măsurii adoptate în 2023 ce prevede plafonarea adaosului comercial la produse de bază.

Cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare de bază au fost stabilite la maximum 20% la procesator, faţă de costul de producţie al produsului, maximum 5% pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de „mâini„ prin care trece, şi de maximum 20% la comerciant, faţă de preţul de achiziţie.

Sunt vizate produse precum pâinea (albă simplă 300 – 500 grame, fără specialităţi); laptele de vacă (proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru), mălaiul (1 kilogram), uleiul de floarea soarelui (1 litru), dar şi fructe şi legume proaspete vrac.

„Săptămâna viitoare vreau să discut și cu reprezentanții marilor lanțuri de magazine alimentare împreună cu ministrul Agriculturii pentru a stabili cum continuăm mecanismul de plafonare a prețurilor la produsele de bază. Atât pentru pensionari și nu numai, este vital să găsim calea pentru a prelungi această schemă până în primăvara următoare”, spunea joi premierul Marcel Ciolacu.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3925