În plin an alectoral în Europa, Rusia turează motoarele la putere maximă: Germania detectează o campanie de dezinformare dusă de Rusia pe X (Der Spiegel)
Ministerul de Externe german a detectat o campanie sistematică de dezinformare dusă de Rusia prin intermediul platformei X (ex-Twitter), cu scopul de a discredita ajutorul acordat de Germania Ucrainei şi de a influenţa alegerile europene şi regionale în estul ţării în acest an, potrivit publicaţiei Der Spiegel, citată vineri de EFE, relatează Agerpres.
Publicaţia susţine că a avut acces la un raport al Departamentului de comunicare strategică al MAE german, realizat pe baza unei analize a platformei X între 20 decembrie 2022 şi 20 ianuarie 2024, care menţionează peste 50.000 de conturi false ce au difuzat peste un milion de mesaje în limba germană. Unul dintre cele mai răspândite mesaje este o reclamaţie potrivit căreia guvernul german îşi neglijează propria populaţie pentru a ajuta Ucraina. Ca exemplu este dat un mesaj fals atribuit ministrului de externe Annalena Baerbock, în care ea ar prezice că războiul din Ucraina se va încheia în trei luni. Reacţiile la respectivul conţinut se rezumă la ideea că Baerbock susţine că nu vede nicio şansă ca Ucraina să reuşească în rezistenţa sa şi, prin urmare, ajutorul ar fi inutil. Pentru a conferi credibilitate presupusei controverse, sunt imitate pagini din anumite mijloace de informare în masă, inclusiv din Der Spiegel.
“După ce X, cu Elon Musk la cârmă, a desfiinţat sistematic mecanismele de protecţie împotriva discursului instigator la ură şi a dezinformării, creşterea numărului de conturi false şi de astfel de conţinuturi a fost o consecinţă logică şi aşteptată”, a declarat un analist din Ministerul german de Externe, citat de Der Spiegel.
Un pericol global
O altă sursă din minister, citată de Der Spiegel, afirmă că dezinformarea a devenit o ameninţare globală. “Cei care nu împărtăşesc valorile noastre o utilizează pentru a destabiliza societăţile, nu numai în democraţiile occidentale, ci peste tot”, spune sursa anonimă.
Scopul este de a genera neîncredere în instituţii, în media tradiţionale şi în guvern, şi un val de susţinere pentru partidele care vor să rupă consensul democratic, cum ar fi Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, potrivit acesteia.