Iohannis, paralelă între momentul unirii Principatelor și zilele noastre. Mesajul președintelui pentru români în an electoral/ VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a participat la evenimentul din Parcul Carol care celebrează împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Șeful statului a amintit de importanța deciziilor luate de români în acest an, care este unul electoral.

„Este imortant să conștientizăm că deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre, iar fiecare vot reprezintă un angajament profund față de viitorul nostru comun”, a afirmat președintele în discursul său.

Iohannis susține că anul 2024 are, la rândul său, „o încărcătură deosebită, fiind anul în care alegerile pentru care suntem chemați la urne vor modela România de mâine”.

”Alegerile din acest an vor modela România de mâine”

„Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin loialitate față de țară, rămâne un lider excepțional, un exemplu drept de urmat. Contribuțiile sale au transformat societatea și au adus un real progres în așezarea și funcționarea statului român modern.

Realizările acestuia trebuie să reprezinte o veritabilă sursă de inspirație și motivație pentru clasa politică actuală, îndeosebi în perioada următoare, pentru a continua eforturile reformatoare și de dezvoltare a țării”, a ținut să sublinieze șeful statului.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482