Nu a trecut foarte mult timp de la ultimele alegeri pentru Parlamentul European, dar lumea și UE sunt complet diferite

Binoamele stânga-dreapta și pro-UE sau anti-UE, care au marcat alegerile pentru Parlamentul European din 2019, nu vor mai fi axa catalizatoare a următoarelor alegeri din iunie. Cetăţenii europeni vor merge la vot mobilizaţi de alte două provocări prezente, palpabile şi dezbinătoare: migraţia şi clima. Cei preocupați de prima, înclinați mai mult spre dreapta, se tem de dispariția valorilor lor identitare. Cei interesați de cea de-a doua, (se tem de) dispariția ființei umane și de distrugerea planetei. Alegerile care vor avea loc peste cinci luni sunt deja marcate de o anxietate vitală. Acestea sunt câteva dintre concluziile celui mai recent sondaj publicat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), relatează El Confidencial citat de Rador Radio România.

Documentul identifică cinci așa-numite “triburi”, care vor defini unul dintre cele mai importante procese electorale pentru proiectul european: schimbările climatice, turbulențele economice, imigrația, pandemia și războiul din Ucraina. “Toate acestea au ceva în comun: au lovit toată Europa, deși cu intensitate diferită; au generat o amenințare existențială pentru mulți europeni; au afectat politicile guvernamentale; și nu s-au terminat”, conchide studiul.

Spectrul crizei bântuie Europa.

În ultimii 15 ani, Bruxelles-ul a trăit în regim de alertă permanentă. Raportul O criză proprie: Navigând prin politicile europene fragmentate, condus de prestigioșii politologi Ivan Krastev și Mark Leonard, sugerează că cele cinci “triburi de criză” menționate vor fi factorii de mobilizare pentru alegători în campania electorală, cu un accent deosebit pe problemele imigrației și climei. „La alegerile pentru Parlamentul European din 2019, lupta centrală a fost între populiștii care au atacat integrarea europeană și partidele mainstream care au vrut să salveze proiectul european de Brexit și de Trump. Dar acum va fi o bătălie între temerile legate de creșterea temperaturii, imigrație, inflație sau conflicte”, anticipează Leonard.

Dacă la alegerile trecute a prevalat tradiționala ciocnire între alternativele progresistă și conservatoare și între eurosceptici și federaliști, cele desfășurate în perioada 6-9 iunie vor fi determinate de elemente mai pasionale, de la emoții la bani. „Cel mai recent studiu al nostru concluzionează că cetățenii europeni se îndepărtează de cătușele ideologice ale orientărilor de stânga și dreapta, în contextul modului în care văd politica în UE, și sunt acum motivați de atitudinile lor față de crizele care le-au afectat viața în ultimii ani”, spune Krastev. Concluzia este clară: alegerile nu vor fi un plebiscit cu întrebarea dacă să fie mai multă sau mai mai puțină integrare europeană.

În 2019, Uniunea Europeană a trăit șocul plecării voluntare a primului său stat membru, Regatul Unit. La scurt timp după aceea, au venit noi uragane cu mai multă voracitate, sub forma celei mai grave pandemii a secolului sau a întoarcerii războiului și a impactului său socio-economic și mental. Trauma, lipsa de speranță sau anxietatea sunt mult mai mari acum decât acum cinci ani. La aceasta se adaugă un context de neîncredere în politică. Șase din zece cetățeni cred că guvernele lor nu merg în direcția bună, potrivit celui mai recent Eurobarometru.

Krastev și Leonard identifică o ciocnire între două „răzvrătiri împotriva extincției”. Una dintre ele este condusă de opțiunile cele mai conservatoare, care simt că valorile și identitatea lor culturală sunt în pericol din cauza imigrației. Cealaltă este condusă de cei mai tineri, care intră în panică din cauza efectelor schimbărilor climatice asupra viitorului planetei și al umanității. În urmă cu câteva luni, Țările de Jos au servit drept laborator pentru această nouă realitate. Ultranaționalistul islamofob Geert Wides a câștigat la urne în fața alianței progresiste și ecologiste conduse de Frans Timmermans, fost vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil pentru agenda climatică.

Diferențele în funcție de țară, studii și vârstă

Sondajul, realizat în nouă țări UE, care reunesc 75% din populația comunitară (Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, România și Spania), plus Regatul Unit și Elveția, detectează modele și tendințe diferite între statele membre. Toate crizele vor influența toate țările, dar vor avea o pondere și un potențial de mobilizare diferit în fiecare dintre ele. Se remarcă astfel cazul Germaniei, țara în care imigrația va fi factorul cel mai determinant pentru votul la alegerile europene.

Momentul nu este întâmplător. Fenomenul migrației marchează de luni de zile ritmul politicii în locomotiva germană. De mai multe ori a amenințat coaliția tripartită condusă de Olaf Scholz. Presiunea din partea extremei drepte Alternativa pentru Germania (AfD) este brutală. Formațiunea, care a pus piciorul pentru prima dată în Bundestag în 2017, este deja a doua ca intenție de vot, înaintea social-democraților. Săptămâna aceasta, mai multe demonstrații au avut loc pe străzile țării, împotriva unui plan secret al AfD de deportare a migranților.

În schimb, în Franța și Danemarca, marele motor va fi cel al schimbărilor climatice. În timp ce situația economică dificilă, într-o zonă euro care a cunoscut cele mai mari rate ale inflației din istoria sa și al cărui ritm de creștere va încetini, este problema care îi îngrijorează cel mai mult pe italieni și pe portughezi. Din cauza unei probleme istorice și geografice, pentru țările estice precum Estonia sau Polonia, marea lor prioritate este să țină Rusia la distanță. În timp ce, în cazul Spaniei, cetățenii săi estimează că pandemia de coronavirus este criza care lasă cele mai multe efecte asupra țării.

Divergențele apar nu numai din cauza sensibilităților naționale – de exemplu, în Estonia preocuparea față de războiul din Ucraina este de 40%, dar în Spania doar de 6% – ci și între niveluri de pregătire sau vârstă. 22% dintre persoanele care declară schimbările climatice drept cea mai mare preocupare au studii superioare, în timp ce procentul în cazul pregătirii academice este mai mic, de 16%. La rândul ei, imigrația ca problemă sau amenințare predomină în rândul europenilor în vârstă. 13% dintre cei care cred acest lucru au vârste cuprinse între 50 și 70 de ani, în timp ce 9% sunt din grupa de vârstă 18-30 de ani.

O altă concluzie a macro-sondajului este că simpatizanții de extremă dreapta văd problema imigrației ca fiind cea mai urgentă de rezolvat. Pentru ei, aceasta este cea mai mare amenințare pentru viitor. “Tribul” asociat cu migrația este și cel cu cei mai mulți eurosceptici în rândurile sale. Ei sunt, de fapt, singurii care cred că Uniunea Europeană se va destrăma în următorii 20 de ani. În plus, în acele țări care au o conducere de dreapta sau de dreapta radicală, precum Italia, dezbaterea privind imigrației scade.

Un an cu multe alegeri

“Nu ne vom trezi într-o lume nouă. Va fi aceeași lume, dar ceva mai rea”, a prezis scriitorul francez Michel Houellebecq în 2020. În 2021 a fost pandemia. În 2020 a fost pandemia. În 2022, războiul din Ucraina. 2023 a însemnat începutul conflictului din Orientul Mijlociu. Iar 2024 va fi un an cu multe alageri. Jumătate dintre cetățenii lumii sunt chemați să meargă la vot. Din Statele Unite până în UE, Mexic, Rusia sau India.

Anul care tocmai a început apare cu mari provocări pentru proiectul european. UE caută o unitate imposibilă în conflictul israelo-palestinian, suferă pentru a menține sprijinul financiar și militar pentru o Ucraină în al doilea an de război și este chemată să se pregătească pe plan intern pentru marea provocare pe care o reprezintă aderarea Ucrainei, a Moldovei și a Balcanilor de Vest. Va face față tuturor acestor lucruri cu o nouă conducere în eșichierul politic și o aritmetică reînnoită în arcul parlamentar.

Deocamdată, Ursula von der Leyen pare a fi favorită pentru reînnoirea mandatului în fruntea Comisiei Europene. În instituția în tandem, Parlamentul European, totul pare să indice că Partidul Popular European și Social Democrații vor repeta ca forțe principale în fața unei extreme drepte care s-ar putea consolida pe a treia poziție și a unei stângi care continuă să se fragmenteze, așa cum a arătat Sumar în Spania sau partidul recent divizat Die Linke, în Germania. Marea întrebare va fi dacă tradiționala alianță de centru se va rupe, pentru prima dată, sau dacă popularii vor alege forțele aflate la dreapta lor ca parteneri de joc pentru următoarea legislatură.