Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a explicat că marele protest care a fost aprobat în București nu este organizat de fermieri și transportatori. Autorizația de protest a fost obținută de un apropiat al Dianei Șoșoacă și de către avocatul acesteia.
Documentul integral si programul protestului aici.
”Pentru că în fiecare discuție pe care am avut-o cu agricultorii și transportatorii care protestează – și nu au fost deloc puține – aceștia s-au delimitat clar de prezența instigatorilor și a reprezentanților unor partide extremiste, este necesar de precizat următoatele: protestul care va fi organizat în București, aprobat de primarul Nicușor Dan, este organizat de Diana Șoșoacă și de partidul dânsei, nu de agricultori sau transportatori.
Avocatul Dianei Șoșoacă a depus o solicitare la Primăria Municipiului București, pentru “manifestarea în legătură cu transportatorii, fermierii și agricultorii României”.
Persoanele responsabile de organizarea protestului sunt Bogdan Petre, un apropiat al partidului S.O.S. România și al dnei. Șoșoacă, și avocatul dânsei, Alexandru Duțu.
Dreptul de a protesta și de a organiza proteste este garantat de Constituție și apărat de instituțiile statului. Dar este esențial ca toate informațiile în legătură cu un protest să fie comunicate corect, pentru ca oamenii să decidă în cunoștință de cauză dacă doresc sau nu să se alăture unei astfel de manifestări.”, a spus prefectul Capitalei, la Digi24.