Doi șefi de la Consiliul Județean Constanța și de la Primăria Mangalia au fost trimiși în judecată de procurorii DNA.
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 646/VIII/3 din 13 iunie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Ermil Chelariu, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport din cadrul Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, Adrian Roșu, șef birou în cadrul Direcției Gospodărire Urbană și Servicii de Utilități Publice din cadrul Primăriei Mangalia, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, a comunicat DNA.
În cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
„În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani”, a transmis DNA.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că „în perioada martie – aprilie 2023, inculpații Chelariu Ermil și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), demersuri care ar fi avut ca urmare câștigarea de către acesta din urmă a mai multor licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior”, a mai anunțat DNA.
Contractele obținute de omul de afaceri în maniera de mai sus s-ar fi ridicat la suma totală de 735.877 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. În cauză, față de suspecții Lupu Mihai și Constantin Petrică Adrian procurorii anticorupție au dispus soluția clasării, a precizat DNA.