Ministrului Boloș i s-a făcut rău după ce bugetul pe 2024 a fost modificat în ședința de Guvern de joi seară

Ministrul Marcel Boloș suferă, la propriu, de pe urma legii Bugetului de stat pe 2024, la care a lucrat intens în ultima perioadă.

Potrivit unor surse, Boloș s-a simțit rău după adoptarea bugetului în ședința de guvern de aseară, motiv pentru care nu a mai ieșit la declarații pentru a prezenta textul respectiv.

Starea de sănătate a demnitarului s-a degradat după ce a dormit două nopți în Ministerul de Finanțe, pentru a finaliza legea în termenul stabilit de premierul Marcel Ciolacu.

“Marcel Boloș s-a plâns, încă de zilele trecute, inclusiv în ședința PNL de la începutul săptămânii, că a petrecut zile și nopți în minister pentru acest proiect de buget.

Acest simptom de oboseală se manifesta de ceva vreme și, aseară, în momentul în care s-a încheiat ședința de Guvern, începută cu o întârziere de nouă ore, ministrul Finanțelor nu a mai apărut la briefingul de presă.

Potrivit unor surse politice citate de Antena 3, lui Boloș, care era deja foarte obosit, i s-ar fi făcut rău. El s-a retras după ședința de guvern, în care au fost făcute mai multe modificări importante la proiectul său de buget.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482