Dumitru Buzatu a fost trimis în judecată

Fostul președinte al CJ Vaslui și al organizației județene PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată în dosarul în care DNA îl acuză de luare de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Buzatu a fost arestat preventiv pe data de 23 septembrie, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Fostul lider PSD Vaslui a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei, presupusă mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce i-ar fi primit într-un restaurant.

„Sunt economiile mele”, a spus Buzatu la flagrant, întrebat de unde provin banii din geantă.

“În perioada 8 mai – 7 septembrie, inculpatul Buzatu Dumitru (…) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziţie publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul Judeţean Vaslui şi care avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui, astfel încât contractul să se deruleze în bune condiţii (plată facturilor)”, susține DNA.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5393