O nouă secţiune din Autostrada Transilvania urmează sa fie dată în circulaţie anul acesta

O nouă secţiune din Autostrada Transilvania urmează să fie dată în circulaţie anul acesta, lucrările pe secţiunea Cheţani-Câmpia Turzii (15,7 km) fiind aproape de final, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, conform Agerpres.

“Săptămâna viitoare, după deschiderea acestei secţiuni, se va putea circula pe 113 km de autostradă de la Târgu Mureş (judeţul Mureş) până la Nădăşelu (judeţul Cluj). Asocierea de constructori austrieci şi germani s-a mobilizat bine: deschiderea circulaţiei pe acest sector (finanţat prin POIM) are loc mai devreme faţă de termenul contractual, prevăzut pentru 2024”, a notat Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, noua secţiune de autostradă va contribui semnificativ inclusiv la fluidizarea circulaţiei în municipiul Turda (judeţul Cluj) prin scoaterea traficului greu din localitate.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4624