Președintele Organizației de Femei a AUR, Ramona Ioana Bruynseels, face un apel către guvernanți să fie mai responsabili și să țină cu țara: ”Comunicați! Colaborați! Nu vă mai fie frică! În problema chemării în judecată din partea Pfizer, e momentul ca măcar acum să începem să negociem. Adică să punem piciorul în prag. Nu ne
Sorin Grindeanu nu pune 'bețe-n roate' transportatorilor, dar vine cu condiții: ce spune despre plata rovinietei Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că este de acord cu unele modificări în ceea ce priveşte controlul privind plata rovinietei de către transportatori, dar anunţă că nu este de acord cu neplata acestei taxe de către autovehiculele transportatorilor. Ce
Rareş Bogdan, replică acidă pentru Mihai Tudose Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a reacţionat, sâmbătă, la acuzaţia lui Mihai Tudose potrivit căreia PNL a lăsat PSD singur în faţa protestatarilor. Potrivit lui Bogdan europarlamentarii liberali lucrau pentru a obţine finanţări pentru fermieri. ”În timp ce europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Daniel Buda lucrau zilele trecute pentru
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, sâmbătă, la Ploieşti, că între calitatea leadership-ului politic şi bunul mers al ţării este o legătură directă şi speră ca, la momentul votului, românii să se gândească mai puţin la culoarea politică a candidaţilor şi să pună accent mai degrabă pe calitatea oamenilor. "Deci, între calitatea
Predictiile sociologului Vasile Dancu pentru europarlamentare: PSD va castiga/ Cine e pe locul 2 Preşedintele Consiliului Naţional Politic al PSD, sociologul Vasile Dîncu, afirmă că, dacă PSD obţine 30 la sută din voturi la alegerile europarlamentare, acesta este un procent bun. El estimează că AUR se va afla pe locul al doilea, cu circa 20
Vasile Dîncu mută strategic: Marcel Ciolacu este 'regina de pe tabla de şah' a PSD la alegerile prezidențiale Preşedintele Consiliului Naţional Politic al PSD, Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării, afirmă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, este cel mai puternic om din partid şi că partidul ”îl va împinge” spre candidatura la alegerile prezidenţiale. El
Surse politice ne-au declarat că președintele Senatului, Nicolae Ciucă, i-a convocat luni pe senatori într-o sesiune extraordinară. Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat Senatul în sesiune extraordinară, luni, 22 ianuarie, pentru declanșarea procedurii legislative de aprobare a ordonanțelor de urgență adoptate de Guvern pe 17 ianuarie, în vacanţa parlamentară, referitoare la marcajul fiscal comun pentru
Alina Gorghiu vrea să-i pună pe fugari să suporte costurile repatrierii: 'Statul cumpără 3 bilete de avion, plus diurnă și cazare' Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă, sâmbătă, că, în ultima săptămână, 17 fugari au fost aduşi în ţară. Ministrul reiterează ideea potrivit căreia statul român plăteşte foarte mult pentru repatrierea condamnaţilor, anul trecut suma depăşind
Rareş Bogdan s-a întâlnit cu Roberta Metsola şi Manfred Weber: Ce au pus la cale politicienii / Foto Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, anunţă, sâmbătă, că a discutat, la Bruxelles, despre anul electoral 2024 cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, dar şi cu liderul celui mai mare Grup Politic din Parlamentul European, Manfred Weber.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) desfăşurată la Cluj, că formaţiunea pe care o conduce ar trebui să intre la guvernare după alegerile din acest an, conform Agerpres. "După 2024, dacă vom avea succes la aceste alegeri, ar trebui să intrăm la guvernare, trebuie să profităm de oportunitatea