Doi senatori PNL vor ca reprezentanţii societăţii civile în CSM să fie asimilaţi magistraţilor / CES a dat aviz negativ

Senatorii PNL Daniel Fenechiu şi Cristian Ţâgârlaş propun, printre-un proiect depus la Senat, ca reprezentanţii societăţii civile din CSM să fie asimilaţi magistraţilor, atât în ceea ce priveşte incompatibilităţile şi interdicţiile, cât şi în ceea ce priveşte drepturile, deci inclusiv salariul, argumentând că ”îndeplinesc o activitate specifică, similară celei realizate de judecătorii sau de procurorii acestui for colegial”. Consiliul Economic şi Social a dat deja aviz negativ proiectului, una dintre explicaţiile deciziei find că, ”prin asimilarea acestora cu funcţiile de judecători, respectiv procurori, cresc cheltuielile bugetului de stat ca urmare a aplicării aceloraşi grile salariale şi acordării aceloraşi pensii de serviciu”.

-Articolul 56 alin. (2) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: “Pe durata exercitării mandatului, membrii aleşi ai Consiliului Superior al Mgistraturii, reprezentanţi ai societăţii civile, sunt asimilaţi judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte incompatibilităţile, interdicţiile, drepturile şi îndatoririle. Calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al societăţii civile, este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior şi a calităţii de expert în proiecte cu finanţare externă în domeniul justiţiei”, propun cei doi parlamentari liberali,

Argumentul iniţiatorilor este că, ”în fapt, membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţi ai societăţii civile, prin atribuţiile legale de serviciu îndeplinesc o activitate specifică, similară celei realizate de judecătorii sau de procurorii acestui for colegial şi se află în strânsă legătură cu activitatea acestora, astfel încât, justifică un statut asimilat celui de magistrat”.

”La nivelul Ministerului Public, Inspecţiei Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii, Insitutului Naţional al Magistraturii, Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (din subordinea Ministerului Justiţiei), Direcţiei Naţionale de Probaţiune (din subordinea Ministerului Justiţiei), există posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor”, mai arată cei doi senatori liberali în expunerea de motive care însoţeşte prooiectul de lege.

Ei mai afirmă că ”există o justificare constituţională şi legală pentru stabilirea statutului de categorie asimilată magistraţilor pentru membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai societăţii civile, întrucât situaţia personală şi profesională a acestora este absolut identică prin prisma competenţelor şi atribuţiilor de serviciu cu aceea pe care o au şi o desfăşoară judecătorii şi procurorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de membri aleşi ( a se vedea şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală care prevăd că„ {1} Cetăţenii sunt egaliîn faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şifără discriminări.”.)”.

Proiectul a fost înregisttrat la Senat, pentru dezbatere, la începutul acestei luni, fiind trimis pentru avize la Consiliul Economic şi Social, la Consiliul Legislativ şi la CSM, precum şi pentru punct de vedere, la Guvern.

Consiliul Economic şi Social (CES) a dat deja aviz negativ proiectului de lege. Explicaţia CES este că funcţia de reprezentant al societăţii civile în CSM ”precupune o activitate consultativă şi nu una de înfăptuire a actului de justiţie”.

”Totodată, prin asimilarea acestora cu funcţiile de judecători, respectiv procurori, cresc cheltuielile bugetului de stat ca urmare a aplicării aceloraşi grile salariale şi acordării aceloraşi pensii de serviciu”, consideră CES.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482