Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, miercuri la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Dâmboviţa, că sub guvernele liberale a pornit dezvoltarea, prin proiecte majore care au vizat în special infrastructura de transport. El a mai spus că liberalii au demonstrat că au viziune şi a criticat administraţiile conduse de către PSD. „Dacă te mulţumeşti ca primar sau ca preşedinte de consiliu judeţean doar să administrezi ce ai, fără să îţi propui să dezvolţi, rezultatul este unui modest şi aşa s-a întâmplat şi în multe judeţe administrate de social-democraţi”, a afirmat Bode, care a adăugat că „ am demonstrat asta noi, cei din PNL, în judeţe unde nimeni nu şi-ar fi imaginat că vreodată baroni precum Oprişan pot pleca acasă definitiv şi s-a întâmplat asta”.
„Mă bucur să revin în Dâmboviţa, în mijlocul unei filiale care s-a mobilizat foarte bine pentru a începe campania electorală. Să performăm în bătălia electorală pentru Dâmboviţa este un obiectiv major pentru dumneavoastră, dar este un obiectiv major şi pentru noi la nivel central şi daţi-mi voie să spun de aici, dragii mei colegi liberali din Dâmboviţa, că vă asigur de toate susţinerea conducerii centrale a PNL. Judeţul Dâmboviţa trebuie să iasă din anonimat, de sub papucul unei administraţii care îl sufocă şi care îi blochează dezvoltarea. Sub guvernele liberale am pornit această dezvoltare, prin proiecte majore, care vizează în special infrastructura de transport. Am pregătit şi lansat proiecte abandonate de fostele guvernări care priveau harta infrastructurii de transport prin prisma intereselor de gaşcă, a intereselor de partid şi care nu abordau problematica dezvoltării reţelelor de transport în mod integrat, pe baza unor analize foarte bine fundamentate”, a explicat Lucian Bode, miercuri, la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Dâmboviţa.
Bode critică administraţiile conduse de social-democraţi
Secretarul general al PNL a mai spus că liberalii au demonstrat că are viziune şi a criticat administraţiile conduse de social-democraţi, spunând că ei s-au mulţumit doar să administreze nu şi să dezvolte, iar rezultatele au fost unele modeste.
„Am demonstrat că avem viziune şi ne dorim ca toate judeţele din regiune să se dezvolte unitar. Românul are o vorbă, dragii mei, «Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă». Mai ţine şi de implicarea de la nivel local şi de strategiile de dezvoltare de la nivel local, sigur dacă acestea există. Dacă te mulţumeşti ca primar sau ca preşedinte de consiliu judeţean doar să administrezi ce ai, fără să îţi propui să dezvolţi, rezultatul este unui modest şi aşa s-a întâmplat şi în multe judeţe administrate de social-democraţi. Dar ce vină au locuitorii acestor comunităţi care se uită cu admiraţie la judeţele cu administraţii performante cum sunt cele conduse de liberali şi speră la mai mult de la comunitatea în care trăiesc pentru ei, pentru familiile lor?”, a completat Bode.
Acesta le-a mai transmis liberalilor din Dâmboviţa că obiectivul este câştigarea încrederii dâmboviţenilor şi a adăugat că PNL a demonstrat ce poate în judeţe unde nimeni nu şi-ar fi imaginat vreodată că „baroni precum Oprişan pot pleca acasă definitiv şi s-a întâmplat asta”.
„Obiectivul de a câştiga încrederea dâmboviţenilor pentru a produce schimbarea şi odată cu ea şi o viaţă mai bună trebuie să ne unească şi să ne motiveze, pentru că au trecut demult vremurile când adversarii erau de neînvins. Şi am demonstrat asta noi, cei din PNL, în judeţe unde nimeni nu şi-ar fi imaginat că vreodată baroni precum Oprişan (Marian Oprişan, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrance din 2000 până în 2020 – n.r.) pot pleca acasă definitiv şi s-a întâmplat asta. Mai ales că aveţi un culoar bun în foarte multe unităţi administrativ-teritoriale, aveţi candidaţi pregătiţi să câştige şi plecaţi la drum aşa cum am văzut eu astăzi aici, foarte determinaţi. Avem şansa să le arătăm dâmboviţenilor că proiectul liberal e unica şansă entru acest judeţ. Depinde doar de voi cum valorificaţi această şansă, pentru că adversarii politici nu au confirmat în plan administrativ şi au mari probleme de credibilitate. Faptul că avem o listă comună la europarlamentare, nu trebuie să vă oprească din bătălia locală. Sunteţi cei mai buni şi aţi dovedit-o. A venit vremea să îi convingem pe dâmboviţeni că schimbarea aşteptată este posibilă”, a conchis Lucian Bode.