Firme ale nepoților lui Paul Stănescu, percheziționate de EPPO

Două firme deținute de nepoții secretarului general PSD, Paul Stănescu, sunt verificate de procurorii anticorupție europeni (EPPO), conduși de Laura Codruța Kovesi, pentru suspiciuni de fraudă cu fonduri europene, a transmis vineri Antena 3.

Procurori EPPO au realizat, joi, conform sursei citate, percheziții la cele două firme din Vișina (județul Olt), firmele având ca obiect de activitate creșterea porcilor. Procurorii europeni au ridicat documente, iar ancheta este in rem.

Verificările au apărut în urma unei sesizări de anul trecut, conform Antena 3, vizează un proiect de peste două milioane de euro și suspiciunea este că anumite deconturi nu au fost reale.

Unul din nepoții lui Paul Stănescu, Alexandru Stănescu, a declarat pentru Antena 3 că la mijloc este „o neînțelegere” și nu a dorit să facă alte declarații despre percheziții. „Atât am de declarat”, a indicat acesta.

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482