USR dă în judecată RA-APPS în scandalul şefului DNA cu casă de la stat

Departamentul de Politici Publice al USR anunţă marţi că dă în judecată Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) după ce instituţia, care funcţionează sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului, a refuzat să spună dacă procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, locuieşte sau nu în casă de la stat, scrie news.ro.

”USR a depus, la Tribunalul Bucureşti, o plângere prin care să oblige RA-APPS să facă publice beneficiile de la această instituţie ale procurorului-şef al DNA. De ce acest demers? Pentru că Marius Voineag are o adevărată sagă imobliară, parţial vizibilă din declaraţiile sale de avere. Omul are o fixaţie cu casele din Voluntari, oraş lipit de Bucureşti. Voineag a cumpărat cinci case şi a vândut patru. Toate în Voluntari. Apoi, s-a mutat la RA-APPS. Am decis să dăm în judecată RA-APPS pentru că refuză să ne spună dacă Marius Voineag stă în casă de la ei. Am informaţia că, cel puţin de anul trecut, Voineag s-a mutat într-o locuinţă de la RA-APPS, cu chirie de la stat”, declară Cristian Ghinea.

Departamentul de Politici Publice al USR a cerut RA-APPS să comunice mai multe informaţii cu caracter public:

Potrivit USR, demersul în instanţă vine după ce, la mijlocul lunii martie, Departamentul de Politici Publice al USR a cerut RA-APPS să comunice mai multe informaţii cu caracter public: dacă Marius Voineag beneficiază de un imobil cu destinaţia de locuinţă din fondul locativ administrat de RA-APPS. care este temeiul legal în baza căruia i-a fost atribuit un astfel de imobil, data de la care i-a fost atribuit imobilul, care este suprafaţa imobilului atribuit. şi care este cuantumul chiriei lunare pe care-l plăteşte.

”În afara unui număr de înregistrare a cererii, RA-APPS nu a binevoit să trimită vreun răspuns. Or, trebuie lămurit dacă procurorul-şef DNA s-a folosit de o chichiţă birocratică pentru ca, în timp ce schimba casă după casă în cea mai scumpă zonă din jurul Bucureştiului, să ceară casă de la RA-APPS, sub pretextul că nu ar avea unde să locuiască. După cum reiese din declaraţiile sale de avere, Marius Voineag a cumpărat în 2015 un apartament de 113 mp, prin credit ipotecar pe 35 de ani, în valoare de 120.000 de euro. După trei ani, vinde imobilul, cu aproximativ 170.000 de euro şi, totodată, dă un avans de circa 40.000 de euro pentru o casă, tot în Voluntari. În 2019, Voineag achită creditul ipotecar luat pentru apartamentul din 2015 şi cumpără şi imobilul pentru care a dat avansul în 2018. După nici două luni, în septembrie 2019, îl şi vinde cu 135.000 de euro, pentru ca anul următor, printr-un alt credit ipotecar luat de la CEC, în valoare de 625.000 lei, să cumperă altă casă în Voluntari, de 145 mp şi teren de 232 mp. Doi ani mai târziu, în 2022, Voineag mai ia 100.000 de lei de la CEC şi mai cumpără un apartament de 76 mp, tot în Voluntari (nu este menţionat preţul de achizitie). Şi tot în 2022, vinde casa cumpărată în 2020 şi, potrivit antecontractului de vânzare din declaraţia de avere, primeşte 500.000 lei (nu se ştie dacă e toată suma sau doar un avans)”, spune USR.

Formaţiunea precizează căMarius Voineag rămâne cu apartamentul de 76 mp în Voluntari şi cu un profit neprecizat după precedentele tranzacţii imobiliare

Formaţiunea precizează că ”în urma acestui ameţitor şir de tranzacţii imobiliare, Marius Voineag rămâne cu apartamentul de 76 mp în Voluntari şi cu un profit neprecizat după precedentele tranzacţii imobiliare”.

„Ce nu înţeleg este cum un procuror care face afaceri imobiliare în Voluntari se mută apoi la RA-APPS. Care e interesul public, al nostru, ca Marius Voineag, care are două imobile în Voluntari (o casă şi un apartament) să vândă casa şi să se mute la RA-APPS? Zeci de mii de oameni stau în Voluntari şi lucrează în Bucureşti. De ce procurorul-şef DNA trebuie să stea musai în casă de protocol? Pare un caz paradigmatic pentru ce devine justiţia şi anticorupţia în putinismul lui Klaus şi Marcel: există legea, dar morala şi dreptate nu mai sunt acolo”, mai precizează Cristian Ghinea.

USR menţionează că, în luna februarie 2024, deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate prin care a cerut instituţiei să clarifice semnele de întrebare ridicate de declaraţiile de avere ale procurorului-şef al DNA.

”Era vizată în special suma de 500.000 de lei pe care Marius Voineag susţinea că a primit-o la o petrecere de botez. Până în acest moment, ANI nu a comunicat nimic pe această speţă”, mai spune USR în comunicat.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482