Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat, marți, autorizația de construire pentru metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran.
„Este un pas necesar pentru demararea efectivă a acestui proiect mult așteptat, care va influența în mod decisiv dezvoltarea viitoare a întregii zone metropolitane Cluj”, a declarat președintele CJ Cluj.
Proiectul metroului din Cluj
Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran.
Etapa 1 a proiectului se va desfășura pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca și al comunei Florești.
Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, traseul liniei de metrou ușor începe din zona rezidențială din Florești. Astfel, primele stații vor deservi zonele de locuințe, apoi zonele multifuncționale desfășurare în jurul viitorului Spital Regional de Urgență, respectiv al centrului comercial din apropiere. Cu următoarele stații se va intra pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, acestea deservind cartierul Mănăștur, apoi linia va urma magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului până în Piața Mărăști. De aici, o linie va continua spre zona industrială Muncii, iar o alta va deservi cartierele Gheorgheni și Sopor.