se pregătește salariul minim european

Premierul Marcel Ciolacu a explicat că intenția clară a Guvernului este de a aplica de la 1 iulie măsura deja anunțată de a crește salariul minim brut la 3.700 de lei. Măsura nu este una ușor de luat, pentru că este nevoie atât de negocieri cu cei din Consiliul Tripartit, dar și în coaliția de guvernare, acolo unde cei de la PNL se tem că PSD și Marcel Ciolacu ar puncta masiv în plină campanie.

România creşte din punct de vedere economic, confirmată de INS, care anunță un avans de 1,8% al economiei în primul trimestru din 2024. De asemenea, pentru luna  aprilie, salariu mediu net a depășit o mie de euro, iar inflația a scăzut la 5,9%. Mai mult, și PIB-ul este în progres, iar investițiile record, de peste 40 de miliarde de euro, consemnate doar în primele patru luni ale acestui an, au efecte de multiplicare în economia reală.

Toate aceste date sunt și rezultatul măsurii luate de Guvernul Ciolacu, în octombrie, de a majora salariul minim pe economie la 3.300 de lei și care a dus la o creștere a numărului de angajați și la reducerea șomajului. De asemenea, avansul economiei arată că dubiile exprimate cu privire la oportunitatea unei noi creșteri a salariului minim brut sunt nejustificate.

Premierul insistă cu data de 1 iulie pentru creșterea salariului minim pe economie tocmai pentru că ulterior se fac pregătiri pentru adoptarea legislației privind implementarea salariului minim european în România.

Implementarea salariului minim brut de 3.700 de lei discutată cu toți partenerii sociali

Ministerul Muncii lucrează deja la actul normativ pentru introducerea noului prag al salariului minim brut, cât și la pasul următor, elaborarea proiectului de act normativ privind salariul minim european de la 1 ianuarie 2025, obiectiv pe care PSD și l-a asumat politic. Pentru a-l îndeplini, salariul minim trebuie să fie echivalentul a 50% din salariul mediu în plată, iar creșterea de 400 de lei care va intra în vigoare din iulie ar duce la atingerea acestuia încă din luna iulie.

Aceste acte normative vor ține cont de opiniile partenerilor sociali din sindicatele și patronatele reprezentative. De altfel, marți, 14 mai, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a organizat consultări cu reprezentanții acestora în urma cărora s-a precizat că formula care va fi stabilită pentru salariul minim garantat în plată va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii.

Ciolacu vrea reducerea taxării pe muncă

Un alt aspect discutat cu partenerii sociali este impozitarea muncii în România. Premierul Marcel Ciolacu a precizat că există necesitatea unor măsuri, dar acestea nu trebuie luate impulsiv.

”Categoric, impozitarea muncii în România, mai ales pentru cei cu venituri mici, este necesară. Și aici încadrăm aproape o treime dintre români, astfe că trebuie să intervenim. Printr-o măsură imediată, având o perspectivă şi pe legea salarizării, dar şi printr-o măsură care dezvoltă şi alte servicii şi economia României devine mai dinamică. Cu alte cuvinte, României îi trebuie un plan. Eu nu arunc România într-o aventură, după ce am muncit împreună cu toţi colegii mei din guvern să aducem această stabilitate macroeconomică. Da, spun de peste doi ani de zile că este cea mai mare impozitare la salariile mici din Europa. (…) Eu nu pot să risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime, cât sunt angajaţi în economie acum cu salariul minim, să am două treimi. (…) Ca să iau o măsură pe picior ca să-mi aducă eventuale voturi, nu am să o fac. De aceea, sunt ferm convins că, în perioada următoare, voi începe discuţiile cu partenerii sociali, pentru a reaşeza lucrurile”, a precizat premierul Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4210