Crește salariul minim în România

Guvernul a luat decizia de a transfera 10% din creditele de angajament către Fondul de Rezervă al primului ministru. Marcel Ciolacu a explicat că acesta este un mecanism prin care banii sunt redirecționați, iar Guvernul poate să mențină ritmul investițiilor.

”Este mecanismul pe care l-am folosit și anul trecut, care este constituțional. Nu a rămas Guvernul fără bani, îi redirecționăm pentru a putea menține același ritm al investițiilor. Față de anul trecut avem încasări mai mari cu 25 de miliarde, față de tot restul istoriei României, pentru prima dată s-au investit 41 de miliarde în primele 4 luni ale anului.”, a explicat Marcel Ciolacu.

Crește salariul minim în România

De asemenea, premierul a explicat că vor exista discuții cu sindicatele și patronatele pentru creșterea salariului minim. Există discuții la Guvern care ar putea împinge creșterea salariului minim din septembrie și nu de la 1 iulie, așa cum anunțase premierul inițial.

”Suntem determinați să creștem salariul minim la 3700 de lei”, a spus Ciolacu, care a evitat să ofere o dată concretă.

”Această decizie o voi lua după o discuție cu partenerii sociali”, a mai precizat Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482