Să spui că la Constanţa nu sunt investiţii europene e ca şi cum ai spune că la Buzău nu sunt covrigi

Preşedintele PNL Constanţa, Bogdan Huţucă, a reacţionat sâmbătă la declaraţiile liderilor PSD aflaţi în vizită la Constanţa, el precizând că să spui că la Constanţa nu sunt investiţii europene e ca şi cum ai spune că la Buzău nu sunt covrigi şi că perioada supremaţiei PSD în Constanţa este de tristă amintire.

”Să spui că la Constanţa nu sunt investiţii este ca şi cum ai spune că la Buzău nu sunt covrigi. Peste 120 de milioane de euro fonduri europene absorbite deja, în numai 3 ani şi un total de 700 de milioane de euro finanţări semnate, numai pe municipiu. Dezvoltarea este fără precedent şi depăşeşte cele mai multe dintre municipiile şi regiunile ţării”, a subliniat preşedintele filialei liberale Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă.

”Perioada supremaţiei PSD în Constanţa este de tristă amintire. În perioada 2016-2020 au absorbit mai puţin de 5 milioane de euro fonduri europene. O ruşine naţională. Administraţia liberală condusă de Vergil Chiţac a rezolvat termia, infrastructura, transportul public electric, modernizarea şi dotarea şcolilor, reabilitarea parcurilor, toate cu fonduri europene”, a explicat Bogdan Huţucă.

”Este greu de crezut că aceste lucruri nu se cunosc la nivel guvernamental. Tocmai de aceea mi se pare uşor îngrijorător să auzim o detaşare totală, chiar şi în campanie, faţă de actul de guvernământ”, a mai punctat preşedintele PNL Constanţa.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat la evenimentul de lansare a candidaţilor PSD pentru alegerile locale că judeţul Constanţa trebuie să se dezvolte.

”Rudele, fraţii, nepoţii nu se vor întoarce în România dacă nu vor avea servicii de calitate, dacă nu vor avea locuri de muncă bine plătite. Constanţa are nevoie şi de servicii medicale! În următoarea săptămână, domnul ministru Rafila va veni şi va semna aici, alături de Cătălin Grasa, viitoare investiţie într-un nou spital judeţean. Pentru a dezvolta întreg judeţul este nevoie ca şi Consiliul Judeţean să se implice! De aceea, este nevoie de un manager performant, cum este Cătălin Grasa, la conducerea judeţului”, a spus Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4210