Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că, dacă PNL îşi va creşte prezenţa în administraţia locală şi se va menţine la guvernare, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare care a crescut de la 44% în 2007, la intrarea României în Uniunea Europeană, la 78% la sfârşitul anului 2023, va ajunge la peste 90% în anul 2030. El a făcut referire la principalele proiecte pe care le va conţine programul de guvernare la care PNL lucrează.
„Este important să spunem că în această perioadă de când România este membră a Uniunii Europene s-a reuşit recuperarea unui decalaj care spune totul despre trendul pe care ţara noastră îl are. Este vorba de produsul intern brut pe cap de locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare care a crescut din 2007 când era 44% la 78% la sfârşitul anului 2023. Dacă noi vom reuşi să asigurăm şi în următorii patru ani administraţie puternică şi mai numeroasă decât acum la nivel local, să ne asigurăm în continuare stabilitatea şi continuitatea prezenţei Partidului Naţional Liberal la guvernare vă sigur că în 2030 acest indicator va depăşi 90% şi atunci cu adevărat vom vorbi despre ceea ce ţara noastră poate să ofere cu adevărat românilor care lucrează astăzi în diaspora, pentru a se întoarce acasă.
Nu putem să facem doar apelul de a se întoarce acasă dacă noi, aici, nu facem ceea ce trebuie să facem pentru ca ei să aibă motive de a reveni acasă pentru un trai mai bun, pentru servicii medicale mai bune, pentru sistem de educaţie mai bună, pentru infrastructură rutieră, feroviar mai bună şamd. Acestea sunt obiectivele pe care noi le-am discutat la nivelul PNL şi pe care le vom trata în continuare ca priorităţi pe programul de guvernare pe care PNL îl are în dezvoltare pentru anul viitor”, a afirmat Nicolae Cucă în discursul ţinut sâmbătă, la lansarea candidaţilor PNL Bacău.
El a transmis că oamenii administraţiei liberale „au ştiut ce să facă cu proiectele europene” şi au „trudit” pentru implementarea acestora.