Nucleară în Prahova. Un lider liberal, colac de salvare pentru AUR

Prahova pare să fi devenit a doua “Republică Mazăre” în timpul baronului liberal Iulian Dumitrescu, anchetat de DNA. Hățișul de interese și jocuri politice pare să-i creeze ceva probleme și liderului PNL, Nicolae Ciucă, nevoit acum, în prag de alegeri, să despartă rapid neghina de grâu. Președintele TNL Prahova, Răzvan Constantin (Păpușe) salvează in extremis lista de consilieri județeni a celor de la AUR Prahova.

După ce chiar în ziua de Paște, pe 5 mai, Tribunalul Prahova a invalidat lista de candidaturi a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la Consiliul Județean Prahova, a doua zi, președintele TNL Prahova, Răzvan Constantin (Păpușe) a lăsat valorile liberale deoparte și și-a pus roba de avocat să apere interesele AUR în județul Prahova, într-un joc de interese greu de înțeles în acest moment (vezi foto decizie).

După ce lista a fost invalidată de Tribunal, decizia a fost contestată în Curtea de Apel Ploiești prin recurs, (Păpușe) Razvan Constantin și-a făcut treaba de avocat, și mulțumită lui, celor de la AUR le-au fost acceptate candidaturile la consiliul județean.

După cum știripesurse.ro devoala săptămâna trecută aici, Păpușe este unul dintre protagoniștii grupului de interese liberal din “Republica lui Dumitrescu”, conectat la bani publici de câțiva ani buni.

Consilier județean PNL și lider al Tineretului liberal prahovean, Razvan Constantin (Păpușe) este cunoscut ca fiind avocat de casă cu multiple contracte cu dedicație primite de la primăriile din județ.

Gestul de a salva AUR în Prahova este cu atât mai năucitor si ridica multe semne de intrebare avand in vedere ca AUR s-a manifestat dur impotriva candidaturii baronului penal Iulian Dumitrescu! Oare nici PNL PH nu îl mai dorește cu adevărat pe președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova?

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4210