Propun un nou început pentru Brașov

Deputatul Ana Predescu, și-a depus candidatura pentru președinția Consiliului Județean Brașov, din partea AUR. Aceasta a strâns un sprijin semnificativ, depunând 11.190 de semnături pentru candidatura sa și 9.630 pentru lista de consilieri județeni.

”Astăzi mi-am depus candidatura, din partea AUR, pentru mandatul de președinte al Consiliului Județean Brașov.

Am avut onoarea să înaintez un număr considerabil de semnături în sprijinul acestei candidaturi: peste 11.000 pentru poziția de președinte al Consiliului Județean și peste 9.000 pentru lista mea de consilieri.

Conform surselor BEJ am fost pe locul trei ca număr de susținători, după PNL și după Alianța Dreptei Unite (ADU).

Fiecare semnătură reprezintă un vot de încredere iar acest lucru mă responsabilizează să duc la bun sfârșit toate proiectele menite să ofere județului Brașov cele mai bune condiții de trai, din toate punctele de vedere.

Le mulțumesc din suflet miilor de brașoveni care girează această candidatură dar și colegilor care m-au sprijinit în acest demers.

Cred cu tărie că împreună putem să schimbăm în bine fața județului, să nu mai avem localități lasate în urmă, că reprezint o alternativă reală la actualul leadership pentru că mă recomandă vârsta, pregătirea și experiența profesională și credința în Dumnezeu.

Mulțumesc echipei pentru tot sprijinul și munca depusă!

Împreună avem șansa să ridicăm Brașovul. Tot Brașovul!” – a scris Ana Predescu pe pagina de Facebook după depunerea candidaturii.

content-image

În legislatura curentă, 2020-2024, Predescu s-a remarcat ca membru al Comisiei de Învățământ. A fost un promotor cheie în modificarea Legii Educației, astfel încât Agenția Națională Antidrog să fie responsabilă de combaterea consumului de droguri în școli, un fenomen care a luat amploare în România și care afectează tot mai mulți adolescenți.

A fost mentor în Programul „România fără dosar – Hackathonul studențesc” organizat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, program menit să sprijine digitalizarea administrației publice locale.

Ana Predescu are o pregătire solidă în domeniul economic și al managementului, obținută prin studii avansate. Ea deține o licență în științe economice, specializată în economie și afaceri internaționale la Academia de Studii Economice din București, și a continuat cu un master în managementul proiectelor și Institutul Diplomatic.

De asemenea, a avut un rol activ în coordonarea proiectelor europene la nivel de ONG, în calitate de manager de proiect, contribuind la promovarea antreprenoriatului în mediul rural.

 

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3978