Fostul director al SRI între 2015 și 2023, Eduard Hellvig, le face sâmbătă politicienilor, înainte de alegerile din acest an, o serie de recomandări de conduită.
Hellvig spune că a văzut la cinema documentarul “Nasty”, despre viața lui Ilie Năstase, și că a avut acolo „o revelație”, aceea că pe fostul nr.1 mondial în tenis „îl poți iubi cu patimă, dar nu l-ai putea vota” și de aici fostul director SRI trece la o analiză politică.
„E vorba despre vedetele de carton pictate ca salvatori providențiali. În loc de politicieni de profesie apar profesioniști din meserii onorabile, dar cărora, în loc să le potențăm ipotetice calități, viața le scoate la iveală defecte reale. În loc să ne dăm ocazia să spunem ce vom face bine, ne plesnim peste frunte de ce am făcut rău. Nu am nimic cu nimeni, dar nu mă pot împiedica să observ că greșeala neforțată face totuși meciul foarte dificil pentru cei care aleg jocul riscant. Născocești lovituri complicate pe care le crezi câștigătoare, în detrimentul unui joc simplu, așezat, care te-a mai ajutat și în alte turnee”, a scris Hellvig pe X (fostul Twitter).
Candidații din joben
„Și mai este un subiect asupra căruia, având timp și disponibilitate, aș dori să mă aplec. Atrunci când îți pui serva în racheta unui necunoscut, nu știi cum se va devoala acesta în meci. Ce slăbiciuni va demonstra, cum va sta cu mișcarea, cu creativitatea, cu spiritul de luptă? Ce carismă va avea și, foarte important, ce calități morale îl vor face favoritul tribunei? Unii candidați de joben se arată, din păcate, lipsiți de acea lumina personală care să îi califice drept model de urmat. Nu avem cum să discutăm despre proiecte, viziune, dezvoltare dacă suntem mânați de înfumurare, șmecherie și tupeu. Lui Nasty i se iertau și chiar i se cereau, pentru că Nasty era numărul 1, câștigător pe teren și nu votat de alegători. Dar pentru oamenii politici care vor să obțină voturi în urnă, o atitudine mai discretă, mai elegantă, mai generoasă, mai Pete Sampras, nu ar strica. O fi mult dacă vorbesc chiar despre smerenie? Un candidat fără suficient conținut politic ori fără niscaiva acoperire populară trebuie măcar să fie un om bun și integru. Altfel, te îndrepți vertiginos către turnee de amatori”, potrivit lui Hellvig.
Fostul director SRI încheie cu o previziune despre candidații apolitici: „Oamenii noi nu au nimic de pierdut, nicio carieră de apărat, nicio reputație de păstrat. Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”.