‘Mă cred mai deștept decât ceilalți și am zis să mă bag în balamuc’ / VIDEO

Drumurile Domnului sunt adesea neașteptate, mai ales pentru cei care slujesc credinței Sale. Într-o mișcare surprinzătoare, un preot și acum un călugăr se îndreaptă către calea păstoririi turmei tomitane, dar din postura dezirabilă de primar, nu de cleric.

După cum se zice… Dumnezeu cu mila, la Primăria Constanța. Mai întâi un preot – Valentin Berechet de la biserica „Sfinții patru martiri de la Niculițel” din Faleză Nord din Constanța – s-a anunțat primul candidat independent care intră în cursa pentru Primăria municipiului Constanța, iar acum un călugăr și-a exprimat dorința  de a se implica în politică, râvnind la aceeași funcție. Sorin Prisăcaru, în vârstă de 48 de ani, aspiră să devină primarul Constanței, motivând că este „mai deștept decât toți cei care candidează” și că dorește să aducă beneficii comunității, inclusiv prin donații de terenuri pentru locuințe.

Prisăcaru, care se prezintă ca „primarul perfect pentru Constanța”, susține că deține rădăcini puternice în zona Dobrogei și că a construit o avere cinstită prin munca sa asiduă. În ciuda originilor sale religioase, informațiile sugerează că Prisăcaru nu mai este afiliat Bisericii Ortodoxe, ci aparține unei biserici alternative și se implică în activism împotriva vaccinurilor, 5G și altor aspecte similare, potrivit Replica.

@prisacaru.sorin.p

 

♬ sunet original – Prisacaru Sorin Primarul Perfe

 

Motivația sa pentru decizia de a candidata, acum în post se bazează pe percepția sa despre inteligența și abilitățile sale și mai puțin pe smerenie.

„Vreau să candidez pentru că sunt mai deștept decât toți care candidează la funcția de primar până acum, pentru că nu am consumat nici un ban public cum au consumat majoritatea celorlalți, pentru că am ajutat Constanța cu donații către Primărie cu zeci de mii de metri pătrați de teren și alții se duc să fure. De asemenea, doresc să ajut lumea, pe legea 15, să dau teren de casă pentru toată lumea care se încadrează cu orice riscuri și multe, multe altele , spune călugărul candidat, într-o postare pe  TikTok.

Deși este călugăr și nu ar trebui să aibă folosință de cele lumești, acesta se laudă cu o avere considerabilă: „Mie mi s-a spus de la AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) că trebuie să strâng 1370 de semnături, asta pe vremea pandemiei, și m-am trezit joi că trebuie să strâng 2751 și trebuie să mai strâng restul de 1000 de semnături. Eu am un teren de 20.000 de metri la CET, pe care am cerut 1 milion de euro, am 40 de locuri de casă de 500 de metri fiecare intabulate separat pe care cer 7000 de euro bucata, adică am din ce să trăiesc. Am vaci, am venit aici pentru că mă cred mai deștept decât ceilalți de departe și am zis să mă bag în balamuc, că zice religia că dacă lucrezi dezinteresat pentru oameni, te plătește Dumnezeu și mie îmi este suficient.“

În privința șanselor de a câștiga Primăria, Sorin Prisăcaru se bazează pe votul oamenilor: „Eu nici nu îmi fac planuri, toate șansele sunt în mâinile oamenilor. Eu mă pun la dispoziția lor. Eu fac un efort, pe care nu cred că îl mai face vreun om în Constanța. Am câștigat banii cinstit, am câteva hectare cumpărate, prin act de vânzare-cumpărare, nu prin măgării. Eu sunt din Constanța, get-beget. Am locuit pe strada Ion Ursu, apoi m-am mutat la Galeriile Soveja, am făcut clasele 1-8 la Școala 36, apoi medicina veterinară în Palas, la Agroindustrial și am un atestat în controlul alimentelor de origine animală. Apoi, m-am dus la mănăstire și am fost în diferite locuri din țară.“

@prisacaru.sorin.p

 

♬ sunet original – Prisacaru Sorin Primarul Perfe

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3978