De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om

Ionuț Stroe scoate ‘pepenii’ la Geoană, care a spus că ajuns la NATO pe persoană fizică: De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni, după ce Mircea Geoană a spus că a câştigat funcţia la NATO pe persoană fizică, că de la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om şi puţină modestie nu strică, mai ales în politică.

Ionuţ Stroe a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News cum comentează declaraţia lui Mircea Geoană că a ajuns aproape singur secretar general adjunct NATO.

”Puţină modestie nu strică, mai ales în politică. Cariera domnului Geoană e strict şi indisolubil legată de interesele acestei ţări, preşedinte al senatului, senator ales. (..) Nu poţi spune acum, după o carieră în care ai fost legat de instituţionalul românesc, chiar sub jurământ, că nu ai beneficiat de pe urma susţinerii statului care te-a promovat, te-a format şi ţi-a dat posibilitatea unei evoluţii publice, chiar internaţionale, remarcabile. Ar trebui să existe modestie când vorbeşti”, a declarat Ionuţ Stroe.

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a afirmat că această poziţia a câştigat-o pe persoană fizică

”Să spună explicit ce aşteptări avea. Eu ştiu că foarte mulţi oameni au muncit în decursul vremii, începând de la PSD până la cei mai mari oamen în arhitectura instituţională care l-au consultat, l-am implicat, l-au susţinut în cele mai importante decizii. (..) De la Dăbuleni până la NATO, toţi oamenii au muncit pentru acest om”, a completat el.

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a afirmat că această poziţia a câştigat-o pe persoană fizică şi a menţionat că nu îşi face campanie pe spatele Alianţei Nord- Atlantice. El a mai adăugat că după ce va termina jobul de la NATO se va hotărî, cum este tot mai inclinat să o facă, să revină şi să-şi slujească ţara.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 4210