Candidaţii pentru funcţia de primar în Râmnicu Vâlcea din partea Partidului Naţional Liberal şi Forţa Dreptei au lansat vineri, în centrul municipiului, un pact pentru alegerile locale din vară, o acţiune pentru care nu au solicitat însă aviz, motiv pentru care vor fi sancţionaţi contravenţional de către Jandarmeria Vâlcea.
La eveniment au fost prezenţi câteva zeci de simpatizanţi şi susţinători ai celor doi candidaţi – fostul primar Romeo Rădulescu, din partea Forţa Dreptei, şi actual viceprimar al municipiului, Virgil Pîrvulescu, din partea PNL, care au semnat acest pact împreună cu un alt fost primar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, candidatul independent Bogdan Ţigaret şi reprezentantul PRM Vâlcea, Răzvan Nistor.
Cei doi iniţiatori au lansat însă invitaţia de a li se alătura în acest demers tuturor forţelor politice din oraş, inclusiv actualului primar al municipiului reşedinţă, Mircia Gutău, care va candida la alegerile din iunie din partea PSD şi care este, totodată, şi principalul lor adversar.
“Îl invit public şi pe Mircia Gutău să semneze acest pact pentru faptul că râmnicenii îşi doresc, râmnicenii au nevoie de mai mult. Şi chiar dacă nu îl va semna, chiar dacă Mircia Gutău nu înţelege importanţa acestui pact, îl rugăm să ne lase în pace, pentru că noi avem nevoie de dezvoltarea oraşului. Şi mai sunt convins de un lucru: că şi Mircia Gutău ar fi fericit să trăiască într-un oraş pe care-l propunem noi. Dacă va semna sau nu, vom vedea, pentru că noi aşteptăm toate forţele politice. Însă dacă Mircia Gutău nu vrea, invităm PSD-ul să voteze acest pact, pentru că PSD-ul este un partid din Râmnicu Vâlcea, dacă îşi doreşte binele pentru râmniceni. Acesta este motivul pentru care lansăm pactul pentru Râmnic astăzi”, a spus Virgil Pîrvulescu.
La rândul lui, Romeo Rădulescu a precizat că acest pact este practic o înţelegere de colaborare pentru alegerile din vară.
“În acest moment, toţi suntem candidaţi la primărie. Înainte de depunerea candidaturilor, cine stă cel mai bine în sondaje şi are şanse să câştige, acela va candida, iar celălalt va fi viceprimar. Pentru asta este acest pact. Trebuie să trecem peste orgolii, indiferent cine este, să reuşim să rezolvăm problemele acestui oraş. Oamenii, noi, cetăţenii acestui oraş, suntem cei mai importanţi şi, mai presus de orice, ne interesează să trăim corect şi normal în acest oraş, nu cum este acum”, a afirmat Romeo Rădulescu.
La eveniment au ajuns însă şi reprezentanţii Jandarmeriei, care au aflat de această acţiune de pe reţelele de socializare, unde a fost anunţată cu o seară înainte, şi i-au informat pe organizatori că vor fi sancţionaţi contravenţional pentru că nu au cerut aviz pentru organizarea ei. Inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, Grigore Ciauşescu, a precizat, pentru AGERPRES, că se va analiza şi se va decide săptămâna viitoare ce şi câte sancţiuni vor fi date, vizaţi fiind atât organizatorii, cât şi participanţii.