Fostul premier Victor Ponta reacționează dur la decizia Coaliției PSD-PNL de a o plasa pe Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, pe primul loc pe lista pentru alegerile europarlamentare. Ponta afirmă că Ramona Chiriac este recomandată de Klaus Iohannis, iar scopul Coaliției pare să fie de a asigura funcții bine plătite și pe termen lung apropiaților actualului președinte.
„Breaking news: Coalitia a decis sa puna (din nou) o persoana recomandata de Dl Iohannis intr-o functie bine platita timp de 5 ani la Bruxelles! Dar atunci de ce nu se face toata lista cu persoane care indeplinesc aceste 3 conditii: sa fie independente politic, alfabetizate in domeniul afacerilor europene si recomandate de Dl Iohannis? Ce are in comun Doamna Chiriac (nu o cunosc personal dar cred ca e pregatita profesional) cu unii colegi de lista care au nevoie de translator din romana in romana si stiu din Bruxelles doar zona Garii si terasele cu scoici si vin ieftin? Si de ce sa mai facem diferente intre politicienii alesi (care teoretic aduc voturi si raspund politic) si functionari – sa fie doar functionari “independenti” in toate pozitiile de Presedinte, Ministri, Parlamentari si Europarlamentari! Inteleg ca singurul scop al romanilor (si implicit al Coalitiei de guvernare) este sa asiguram Domnului Iohannis si apropiatilor acestuia functii bine platite pe termen lung – daca se poate in Euro (nu RON) si ceva case de protocol. Sa speram ca lista “apropiatilor” nu e chiar asa lunga si mai raman ceva locuri si pentru “activistii” de Partid! Singura mea nedumerire este de ce mai cheltuim bani si timp cu Alegeri Europarlamentare? Sa se dea LISTA UNICA si noi o sustinem!”, scrie Victor Ponta pe Instagram.
Cine este Ramona Chiriac
Ramona Chiriac a fost propusă chiar de premierul Marcel Ciolacu. aceasta a fost numită Șefă a Reprezentanței Comisiei Europene în România la 1 iulie 2021. În această calitate, ea acționează ca reprezentant oficial al Comisiei Europene în România, sub autoritatea politică a președintei Ursula von der Leyen.
Este diplomat de carieră din 2008 și a fost consul general al României în landul federal german Bavaria în perioada 2016-2021. Lucrează în domeniul afacerilor europene de aproape 20 de ani.
Înainte de cariera sa diplomatică, Ramona Chiriac a lucrat în administrația publică centrală și locală din România, în special în pregătirea autorităților locale române pentru aderarea țării la UE.
A absolvit Studii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Deține două diplome de masterat, unul în studii europene și administrație publică (universitățile din Münster, Germania și Twente, Olanda) și unul în studii de gen, diferențe, inegalități (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România) și alte studii executive recente la Yale (2023) și Cambridge (2022). Este, de asemenea, autoare, cartea ei – Big Issues and Big Words. Europe and Europeanness in the Romanian Presidential Discourse 1993-2007 – a fost publicată în anul 2017, la Editura Tritonic, Colecția Uniunea Europeană.
Ramona Chiriac este căsătorită și are un copil.