Prima reacție a Gabrielei Firea după ce a devenit ‘prima opțiune’ a PSD pentru candidatura la Primăria Capitalei

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, s-a declarat încântată, luni, la Antena 3, de faptul că în urma discuțiilor din coaliția de guvernare și a sondajelor de opinie a devenit „prima opțiune” a social-democraților pentru a candida la Primăria Generală a Municipiului București.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni seară că nu s-a ajuns la un acord cu PNL pentru un candidat comun la Capitală, iar în aceste condiții prima opţiune a PSD pentru primăria Capitalei devine Gabriela Firea, a doua opţiune fiind Daniel Băluţă (primarul sectorului 4).

  • „Din punctul meu de vedere este decizia cea mai corectă şi care arată respect faţă de Bucureșteni. Alegerile locale sunt încărcate cu o doză mare de subiectivism şi persoana contează foarte mult. Contează şi echipa politică din care provii, pentru că orice primar are nevoie de majoritate în Consiliul General, dar se pune foarte mult accent pe persoană pe personalitatea candidatului care va intra în cursa electorală. În absolut toate orașele mici până la Capitală, gospodarul acelei localități sau acelei aglomerări urbane este direct opțiunea electoratului ca şi persoană. Apoi este urmărită legătura acelei persoane cu o formațiune politică tocmai pentru a sigura o stabilitate în ceea ce privește actul administrativ”, a reacționat, luni seară, Gabriela Firea.

75% anti-Nicușor

„Eu sper să fie o decizie luată, nu doar o variantă discutată în această seară. Aş vrea să se mențină ceea ce s-a discutat în această seară, nu pentru mine, nu pentru ambiția mea, ci din respect pentru cetăţeni, pentru că 75% dintre bucureșteni spun că sunt nemulțumiți de mandatul actualului primar. Şi tot 75% dintre cetăţeni spun că mandatul meu de primar general împreună cu echipa PSD fost un mandat mai bun decât actualul”, a mai declarat Firea.

Citește și: Tensiuni și strategii în Coaliție: Surprize și provocări cu Firea, Piedone și Dan, în peisajul electoral bucureștean

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482