‘Armata română nu rezistă în fața unui atac al rușilor pentru 30 de zile!’

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, e de părere că stagiul militar obligatoriu ar trebui să fie reintrodus în România.

„Sunt pentru stagiul militar obligatoriu. Armata României ar trebui, înainte să vină forțele NATO, să reziste 30 de zile în fața unui atac. Nu suntem capabili. Este o opinie pe care vreau să o spun și o să fie destui care să spună.

Nu avem o armată dotată. Nu rezistă în fața unui atac al rușilor pentru 30 de zile.

Mă uitam cu furie că declarăm 2,5% din PIB alocat armatei, iar noi am cheltuit doar 1,5% din PIB anul trecut”, a spus fostul președinte, la postul România TV.

Actualul președinte nu consideră că e „fezabil” stadiul militar obligatoriu

Preşedintele Klaus Iohannis a fost recent despre varianta stagiului militar obligatoriu, în contextul discuţiilor despre legea privind stagiul militar voluntar, afirmând că a făcut parte din generaţia obligată să facă armată şi nu i s-a părut „un lucru grozav”, iar acum nu este fezabil.

„Nu mi s-a părut un lucru grozav. Eu sunt dintr-o generaţie care a fost obligată să facă Armata. Nu este fezabil, nu suntem în niciun fel pregătiţi pentru aşa ceva”, a declarat preşedintele la o întâlnire cu ziariştii.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3244