Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Ionuţ Lupu, a fost demis, marţi seara, de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu (foto), din cauza întârzierilor la plată a subvenţiilor către fermieri şi a blocajului din sistem.
Decizia ministrului Agriculturii a generat tensiuni uriașe în coaliție, iar cei de la PNL susțin că șeful APIA a fost ‘executat’ nevinovat de pesediști.
Ca măsură de compensare, cei de la PNL au cerut în coaliție remanierea ministrului Agriculturii, Florin Barbu. Cei de la PNL îl acuză pe ministru că din cauza lui au întârziat la plată subvențiile, nu din cauza șefului APIA.
De ce a fost demis șeful APIA
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că l-a demis pe șeful APIA pentru că a întârziat plata subvențiilor către fermieri, iar sistemul ajunsese să fie blocat.
“Am semnat ordinul de demitere al directorului general al APIA, Ionuţ Lupu, în această seară, din cauza întârzierii plăţilor către fermieri şi a blocajului din sistem. Am avut şedinţă în această seară despre plata subvenţiilor şi deblocarea noilor scheme pentru fermieri, dar acesta nici măcar nu a venit în instituţie. Le-am dat termen celor de la APIA ca în două săptămâni să plătim Ajutoarele Naţionale Tranzitorii şi ecoschema PD-04 privind înverzirea”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Acesta a precizat că foarte mulţi fermieri i-au cerut să facă schimbări la APIA din cauza blocajului existent în agenţie. Mai mulţi fermieri au cerut chiar revenirea lui Adrian Pintea la şefia APIA, acesta fiind în prezent secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).