Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că propunerea PNL de neimpozitare a pensiilor sub 3.000 lei s-a discutat în coaliţie, stabilindu-se că impactul bugetar este de 152 milioane lei pe lună şi, în situaţia în care se va ajunge ca România să dispună de aceste resurse financiare, aceasta poate fi o măsură care să vină în sprijinul oamenilor.
“Este foarte bine că lămurim acest subiect, pentru faptul că noi am avut ieri o întâlnire de coaliţie şi la întâlnirea de coaliţie unul dintre subiectele discutate a fost cel legat de iniţiative legislative pentru sesiunea parlamentară care începe poimâine, pe 1. Între aceste iniţiative este o iniţiativă a parlamentarilor liberali care a trecut tacit de Senat şi vizează neimpozitarea pensiilor până la 3.000 lei. Dacă vă aduceţi aminte, în anul 2022, atunci când s-au mărit pensiile şi s-a dorit să existe un beneficiu prin această decizie, se ajungea la concluzia că prin impozitare, practic, oamenii nu câştigau şi atunci s-a venit cu această măsură de neimpozitare a pensiilor până la 2.000 lei. Practic, discutăm de aproximativ un milion de beneficiari care s-ar încadra în pragul între 2.000 şi 3.000 lei”, a spus Ciucă la Antena 3 CNN.
El a adăugat că oamenii nu trebuie “amăgiţi” în vreun fel, menţionând că impactul bugetar este de aproximativ 152 de milioane lei pe lună.
“Am vrut să discutăm această măsură în coaliţie, de aici a şi apărut în spaţiul public. Şi eu nu cred că oamenii trebuie să fie amăgiţi în vreun fel, în special pe acest subiect. Şi discuţia a fost cu premierul, cu toţi ceilalţi membri din conducerea celor două partide şi ne-am uitat, bineînţeles, la impact şi impactul este aproximativ 152 de milioane lei pe lună. Ca atare, în situaţia în care vom ajunge să dispunem de aceste resurse financiare, poate fi o măsură care să vină în sprijinul oamenilor care au pensii până în 3.000 lei”, a arătat liderul PNL.
Nicolae Ciucă a afirmat că se doreşte asigurarea de pensii şi salarii mai mari.
“În acest moment, este bine să clarificăm acest subiect, pentru că despre asta este vorba. Ne dorim foarte mult să facem în aşa fel încât să putem să asigurăm pensii mai mari, salarii mai mari, pentru că acesta este scopul politicii şi al guvernării. Şi tot ceea ce a fost gândit la vremea respectivă avea la bază o creştere economică. În 2023 a fost o creştere economică de 4,6%, doar că lucrurile au avut o altă turnură şi, practic, tot ceea ce se putea rezolva din această creştere economică a intrat într-o analiză şi decizii care în momentul de faţă trebuie să mai zăbovească”, a mai spus Ciucă.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, întrebat în legătură cu propunerea de neimpozitare a pensiilor sub 3.000 lei, că trebuie văzut dacă acest lucru este sustenabil.
“Haideţi să vedem scenariul şi vedem dacă este sustenabil”, a spus Ciolacu, menţionând că acest lucru nu s-a discutat în coaliţie.
“Eu mă bucur că am reuşit, în şase luni de zile, să aduc un echilibru macroeconomic în România. Sub nicio formă nu o să iau măsuri să stricăm tot ce am construit”, a adăugat el.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, la rândul său, că ministrul de Finanţe trebuie să vină cu un impact bugetar pe acest subiect.