Absenţa îndelungată din spaţiul public a Preşedintelui Klaus Iohannis îi face pe unii lideri liberali din teritoriu să recurgă la atacuri fără precedent la adresa şefului statului. În Caraş – Severin, PNL-iştii de la vârf au ajuns să nu se mai ascundă şi critică în termeni duri prestaţia celui pe care l-au susţinut de două ori pentru prima funcţie în stat. Astfel, primarul din Reşiţa, Nelu Popa, a ajuns să declare că mandatele lui Klaus Iohannis reprezintă un dezastru.
„Este una din cele mai mari dezamăgiri pe care am trăit-o în ultimii ani! Dezastru! Ceea ce cred eu că lipsește României acum, în 2024, sunt liderii-tractor. Avem nevoie de locomotive, de lideri care să tragă după ei și să creeze speranță la nivel de masă, la nivel național, proiecte de țară, să împingă niște proiecte de țară, să ne dea o direcție”, a declarat pentru o publicaţie locală Nelu Popa, primar în Reşiţa şi prim-vicepreşedinte al PNL Caraş – Severin.
În urmă cu doi ani, mare susţinător al lui Ludovic Orban, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş – Severin, Romeo Dunca, lansa atacuri acide la adresa aceluiaşi Klaus Iohannis pentru ruperea alianţei dintre PNL şi USR.
„Cîțu a greșit sau USR-PLUS a greșit? Acum nici nu mai contează… Președintele nostru însă, dl Iohanis, nu mai are voie să greșească. Puneți pe domnul Ciucă premier sau pe domnul Bolojan dacă poate fi convins. Lăsați-i pe Cîțu si pe Orban să se confrunte in mod liber la alegerile de la sfârșitul lunii și să ne vedem de lucru. Sunt atâtea de făcut”, afirma Romeo Dunca, lucru care a iritat conducerea liberalilor la acea vreme.
Nu este clar dacă poziţionările venite din vestul României sunt împărtăşite şi de conducerea PNL de la Bucureşti.