Ocolește festivitățile, românii nu mai vor tăieri de panglici

Românii nu mai așteaptă de la liderii lor tăieri de panglici și hore, ci soluții concrete și oneste care să genereze echitate socială, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că a decis să reducă la maximum timpul alocat festivităților oficiale.

„Prioritatea mea din aceaste zile este să găsesc soluții pentru a corecta inechitățile sociale adunate într-un deceniu. De aceea, am decis să reduc la maximum timpul alocat festivităților oficiale și să mi-l dedic întâlnirilor cu reprezentanții tuturor categoriilor sociale care reclamă asemenea nedreptăți. Ieri (marți – n.r.), am discutat cu sindicaliștii din domeniul ordinii publice, din poliție și sistemul penitenciar. Astăzi (miercuri – n.r.), cu oamenii din sistemul apărării naționale”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

El precizează că înainte de întâlnirea de joi cu liderii Sanitas, a vrut să-i asculte pe cei de la baza sistemului sanitar – medici, asistente, infirmiere, brancardieri, personal TESA și să afle cum văd ei rezolvarea situației din acest domeniu.

„Pentru asta am fost la Spitalul Universitar din București. În același timp, m-am asigurat că la Guvern se lucrează la finalizarea actelor agreate cu fermierii și transportatorii. Indiferent cât de complicat va fi, sunt convins că vom găsi, împreună cu liderii responsabili din toate domeniile prioritare ale societății, rezolvări echilibrate la problemele cu care se confruntă. Cred că românii nu mai așteaptă de la liderii lor tăieri de panglici și hore, ci soluții concrete și oneste care să genereze echitate socială”, încheie Ciolacu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 3925