Ludovic Orban, declarație fermă în privința unei colaborări cu PNL. ‘În pat cu dușmanul’

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că respinge orice posibilă colaborare cu PNL, numindu-i pe liberali “vasalii PSD”.

“PNL? E în alianţă cu PSD, ca să nu spun că sunt vasalii PSD. În ceea ce priveşte participarea la alegeri, noi suntem alternativa la actuala guvernare.

Nu poţi să vorbeşti de o colaborare cu cineva care stă în pat cu duşmanul (…). Împreună au votat toate creşterile de taxe şi impozite, împreună au susţinut creşterea birocraţiei, înfiinţarea de noi ministere, de agenţii, angajarea a 50.000 de angajaţi la stat în plus, în alte locuri decât e nevoie, adică nu s-au angajat în spitale, în şcoli”, a spus Orban, la Târgovişte, potrivit agerpres.

El s-a referit şi la Alianţa Dreapta Unită, formată din Forţa Dreptei, USR şi PMP, şi a spus că vor fi liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, iar în această perioadă sunt în discuţii despre pregătirea alegerilor din acest an.

“Evident că am construit această alianţă pentru a bate PSD, ăsta e scopul nostru. Dar pentru a atinge acest obiectiv, chiar dacă nu în primă fază, la europarlamentare, pentru că e un timp redus (…), dar pentru parlamentare şi prezidenţiale, clar, ne-am propus ca obiectiv să batem PSD”, a precizat Ludovic Orban.

Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, este prezent, sâmbătă, la Târgovişte, la Conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei Dâmboviţa, unde la funcţia de preşedinte candidează actualul coordonator al Forţa Dreptei Dâmboviţa, deputatul Gabriel Plăiaşu.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482