„România depune, alături de aliați, toate eforturile pentru o navigație sigură în Marea Neagră”

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat joi, 11 ianuarie, la Istanbul, Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea, o inițiativă în premieră pentru statele aliate riverane.

Alături de ministrul român, la ceremonia de semnare au participat, din partea statelor inițiatoare, ministrul turc al apărării, Yaşhar Güler, și ministrul adjunct al apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov.

În  cadrul ceremoniei oficiale de semnare a Memorandumului, oficialul român a evidențiat importanța acestui proiect pentru siguranța navigației în Marea Neagră, dar și pentru postura aliată de descurajare și apărare pe flancul estic.

„Concretizarea acestui proiect a fost una dintre prioritățile mandatului meu, pentru că este responsabilitatea noastră, ca state riverane și membri ai NATO, să depunem toate eforturile pentru siguranța acestei mări, cu sprijinul și implicarea aliaților noștri. Agresivitatea și disprețul Federației Ruse față de normele de drept internațional fac din Marea Neagră nu doar o problemă regională, ci una cu implicații globale“, a afirmat ministrul Tîlvăr.

Ministrul apărării naționale a subliniat că securitatea regiunii Mării Negre rămâne o prioritate absolută pentru România, iar Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră va permite și altor state aliate și partenere să contribuie la această inițiativă.

„Prin lansarea MCM Black Sea demonstrăm solidaritatea și angajamentul nostru comun în contracararea amenințărilor minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră. Aștept cu încredere implicarea, pe viitor, a partenerilor NATO riverani, Grupurilor Navale Permanente ale NATO și a altor state aliate, consolidând astfel cooperarea și interoperabilitatea în asigurarea securității Mării Negre și a regiunii Euro-Atlantice. La nivel național, depunem eforturi să realizăm mai mult. Luna trecută, prima dintre cele două nave vânătoare de mine achiziționate din Marea Britanie a intrat în serviciul Forțelor Navale Române. Această nouă capabilitate, înzestrată cu tehnologie de ultimă generație, va contribui semnificativ la îndeplinirea misiunilor de identificare și neutralizare a minelor  din Marea Neagră”, a evidențiat ministrul român.

În abordarea problematicii esențiale a securității Mării Negre, Angel Tîlvăr a afirmat că și alte inițiative, precum misiunile de Poliție Aeriană ale NATO,  au un rol important în menținerea securității regionale.

„Doresc să îmi exprim aprecierea sinceră față de valorosul nostru aliat, Turcia, pentru dislocarea recentă a patru aeronave F-16 și a 80 de militari la una dintre principalele noastre baze aeriene“, a spus ministrul Tîlvăr.

Oficialul român a subliniat ca trebuie menținută toată atenția NATO asupra evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre unde, împotriva normelor dreptului internațional, Federația Rusă continuă atacurile nediscriminatorii care vizează infrastructura civilă ucraineană, fiind produse distrugeri semnificative, cu impact major asupra populației civile.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 1580