Fermierii germani au demnitate și nu fac aranjamente ca alții de pe la noi!

Senatoarea Diana Șoșoacă a reacționat după ce fermierii germani au început luni dimineaţă o săptămână de proteste la scară naţională, ca răspuns la planurile guvernului de coaliţie vizând reducerea subvenţiilor la motorina pentru agricultori, în ideea de a redresa finanţele publice

“Felicitări fermierilor din Germania!

Ieri am luat legătura cu mai multe asociații din România. Încă vorbesc, încă se întâlnesc, unii nu vor să îl supere pe Ciolacu, alții nu vor să se pună rău cu partidele de la putere. În acest timp, nu există fermier român să nu sufere prejudicii de pe urma politicii dictatoriale a UE și a Guvernului de la București, a unui președinte comis-voiajor și a unui parlament plin de agramați si trădători de țară, corupți până în măduva oaselor.

Am luat atitudine permanent, am ieșit cu tot partidul S.O.S ROMÂNIA în stradă, am făcut interpelări, declarații politice, memorii, notificări, am sesizat instituțiile statului. Doar promisiuni. În vară, fermierii români au ieșit în stradă după îndelungi negocieri cu Guvernul. Adică, după ce le-a permis în termenii sistemului. Ministrul Daia i-a primit și i-a mințit, ca de obicei. Psd-ul si pnl-ul sunt campioni la capitolul minciuni electorale. UDMR, partid la guvernare și acum, deși ar trebui să apere interesele fermierilor de etnie maghiară, DEȘI TOT ROMÂNI SUNT ȘI SUFERĂ CA TOȚI CEILALȚI, susține politica UE de dezintegrare a agriculturii. AUR este aliniat la comportamentul parlamentului întreg, pentru că altfel nu e frecventabil și își supără stăpânii din Israel, că doar d-aia s-au dus la ambasada lor și au afirmat că suntem un popor antisemit și ucigaș de evrei și vor da 800.000 de cetățenii românești evreilor, deși se încalcă Constitutia României.

USR este partidul care are cele mai multe inițiative legislative pentru ajutarea ucrainenilor și cerealelor ucrainene. De câte ori m-am luat de ei, mi-au aruncat același lait-motiv: putinisto! Să înțeleg că românul care ține cu România și interesul național, se numește mai nou putinist? Deși Putin nu ar ține în veci cu România, decât dacă interesele Rusiei ar dicta astfel. Dar e bine că cerealele americane din Ucraina, modificate genetic, sunt mai importante decât cerealele românilor naturale și nemodificate. Asta este când ești colonie! Suverani și independenți nu putem să fim! Conducătorii noștri mereu au fost mai liniștiți dacă sunt niște slugi și nu își asumă ei răspunderea, ci stăpânul lor. Că e Rusia, că e America, că e Israel, că e Austria, că e UE, oricine altcineva sa conducă, pentru că ei nu sunt în stare.

Ce contează că România a intrat în faliment? Vă tot spun de 2 ani că România este falimentată, că nu ne mai aparține nimic. Eu iau atitudine, eu sunt înjurată, insultată, cenzurată, acuzată. Eu, nu ei care au distrus România timp de 34 de ani.

În calitate de Senator și Președinte al Partidului S.O.S România SOLICIT FERMIERILOR ROMÂNI ȘI ÎNTREGULUI POPOR ROMÂN SĂ IASĂ ÎN STRADĂ PENTRU A-ȘI APĂRA PROPRIILE INTERESE. ESTE DESTUL CÂT S-A STAT CU CAPUL PLECAT !

Fermierii români trebuie să renunțe la frică. Altfel nu vor mai avea nimic și nu vor fi nici fericiți.

Este imperios necesar ca întreaga Europă să iasă în stradă pentru a-și apăra națiunea, identitatea națională și interesele fiecărui popor în parte, departe de interesele meschine și distrugătoare ale celor care conduc UE, niște analfabeți funcțional, inculți și inepți care nu au habar ce înseamnă CO2 și care susțin un clovn de cel mai prost gust care bagă Europa în război pentru că așa i se comandă de stăpânii lui.

SOLICIT DEMITEREA ÎNTREGULUI GUVERN ȘI ANCHETAREA DOSARELOR PENALE CU CARE A FOST SESIZAT PARCHETUL GENERAL ÎMPOTRIVA MEMBRILOR GUVERNULUI PENTRU ÎNALTĂ TRĂDARE.

DEMISIA CIOLACU! DEMISIA CIUCĂ! DEMISIA SIMONIS! DEMISIA JOHANNIS! LA PUȘCĂRIE CU VOI! AȚI TRĂDAR ȚARA ȘI POPORUL ROMÂN! LA PUȘCĂRIE CU TOȚI PARLAMENTARII CORUPȚI SI TRADATORI!

NE VREM ȚARA ÎNAPOI ȘI NE-O VOM LUA!”, a spus senatoarea Șoșoacă.

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482