Mircea Geoană, candidatul PNL la prezidențiale

Analistul politic Cozmin Gușă citează surse din PNL și arată că, în această perioadă, se duc negocieri între liderii partidului și Mircea Geoană pentru o candidatură la alegerile prezidențiale. Geoană ar urma să intre în PNL alături de Dan Șucu, cel care ar fi candidat la Primăria Capitalei.

”Mircea Geoană, însă, are punți de discuție cu PNL-ul, care nu are candidat. Nicolae Ciucă este un candidat de paie, indiferent cât de mult s-ar chinui purtătorul de cuvânt sau Rareș Bogdan sau nu știu care să ni-l prezinte pe Nicolae Ciucă că este un lider credibil; el este credibil că face sărmăluțe oltenești bune, după cum am aflat de la televizor. Deci acolo am înțeles că e bun Nicolae Ciucă. Mircea Geoană ar putea fi candidatul Partidului Național Liberal, el este modelul Stolojan după 20 și ceva de ani. Stolojan, când s-a dus la PNL atunci, venea tot din stânga, venea tot dintr-o anumită zonă de dinainte de 1989, era tot un fel de tehnocrat pe partea economică, cum Geoană e pe partea de Externe, și PNL-ul niciodată nu a avut candidat propriu, ci a luat pe împrumut. Și Iohannis a fost luat cu împrumut, vă aduc aminte. Băsescu a fost luat cu împrumut după Stolojan, după ce a fost scos din cursă Stolojan, fiindcă nu câștiga în fața lui Năstase.

Mircea Geoană și-a construit punți, și cu sprijin extern, și cu altfel de sprijin, pentru ca să încerce să capete nominalizare. Pe finalul anului, el cocheta cu ideea ca Dan Șucu de la Rapid să fie un candidat de prim-ministru al unei liste care să se numească ‘Proiectul România 2030’, dar este insuficient, pentru că nu are structuri de partid și tot nu ar fi putut să devină alternativă. Atunci, a început să cocheteze cu ideea să aibă totuși o propunere consolidată de prim-ministru de la liberali, care să fie și extrem de prizabilă, ca să se poată să se facă cumva această lipitură: el să vină candidat la liberali, prim-ministrul să vină de la liberali, să fie foarte bine, să poată să meargă mult peste. Îi este foarte greu să aleagă, eu știu că gândul lui merge la Eduard Hellvig, n-am nicio îndoială. Deci direct la Eduard Hellvig se duce gândul lui.

Klaus Iohannis nu-l agrează

Unde se blochează, însă, acest scenariu? Scenariul cu Geoană candidat la PNL se blochează, din păcate pentru el, dar asta nu înseamnă că va fi blocat până la capăt acest scenariu, la Klaus Iohannis. Klaus Iohannis poate să domine PNL-ul și în an electoral, dacă are un candidat de la PNL ca și Ciucă. Dacă vine un candidat care are mușchi pe el (Geoană are mușchi pe el mai mari decât Iohannis astăzi, din punct de vedere al sprijinului extern), un candidat care poate să vină cu bazinul liberal, cât e el, 12-15%, dar poate să ia și din stânga, poate să ia și din altă parte, fiind fostul președinte al PSD, aduceți-vă aminte, atunci treburile se rezolvă pentru liberali; ele nu se rezolvă pentru Iohannis. Între Iohannis și Geoană nu sunt relații excepționale; sunt politicoși unul cu altul, dar s-au întâmplat niște lucruri prin 2009, eram acolo, îi conduceam campania lui Geoană și cumva, parțial, și pe a lui Iohannis, care era candidatul lui Geoană de prim-ministru, și n-a fost o chimie bună între ei. Iohannis ar fi devenit prim-ministru atunci, dacă Geoană era președinte, nu era problemă, ne respectam deal-ul, dar nu a fost cea mai mare chimie între ei.

Deci, ca să sumarizez, există în acest moment o strategie care poate să strice calculele din 2023, care, pe final de an, ni-i dădeau ca siguri pe Ciolacu și pe Simion în finala prezidențială, și așa și este și astăzi, dar dacă Geoană va fi primit să încalece calul numit PNL astăzi, când vorbim, el devine un challenger care poate să-l dea deoparte în primul rând pe Marcel Ciolacu; electoratul lui George Simion nu prea este atins de candidatura lui Geoană din partea PNL-ului, dar electoratul lui Ciolacu este bine atins de candidatura lui Geoană din partea PNL-ului. Și atunci, de fapt, acolo este marea bătaie.

Dan Șucu, totuși, care este un nume de notorietate, va urma să candideze, așa cum am crezut eu de prima dată, la primăria capitalei. Și atunci ar fi o chestie foarte interesantă, s-ar trece printr-o candidatură la Primăria București, cu patronul Rapidului, care nu o să mai aibă concurenți, că Gigi Becali nu mai concurează din partea FCSB-ului; Dinamo nu mai poate să dea un candidat cu atâta notorietate, ca să poată să conteze politic și apoi se va trece la altceva. Acesta este scenariul și nu e doar o deducție; ar fi fost o deducție dacă n-aș fi vorbit la telefon cu unii, alții din agenda mea telefonică. Tatonările nu doar că există, ele sunt în floare; singura frână, care s-ar putea să nu mai fie foarte importantă în viitor, că PNL-ul va atinge o zonă de disperare politică, este Klaus Iohannis. S-ar putea să se treacă peste asta.”, a spus Cozmin Gușă, informează Solidnews.

 

Redacția RONEWS
Redacția RONEWS
Articles: 5482